UMF „Carol Davila” din București este lider național în cercetare

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București ocupă primul loc în România în ceea ce privește cercetarea, potrivit ediției 2026 a clasamentului internațional SCImago Institutions Rankings (SIR), potrivit unui comunicat al instituției.

Performanța vine în urma evaluării a 52 de universități și organizații de cercetare din țară și confirmă poziția de lider a UMFCD în domeniul științelor medicale.

Rezultate solide în clasamentele pe specialități

Universitatea bucureșteană a obținut rezultate remarcabile și în clasamentele pe specialități din domeniul Medicină:

  • Locul I în 14 specialități, printre care anatomie, cardiologie, chirurgie, dermatologie, epidemiologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ORL, patologie, medicină pulmonară, radiologie și reumatologie;
  • Locul al II-lea în două specialități: anestezie și terapie intensivă, respectiv sănătate publică;
  • Locul al III-lea în patru domenii: boli infecțioase, oncologie, pediatrie și psihiatrie.

Rector: investițiile în cercetare dau rezultate

Rectorul universității, Viorel Jinga, a declarat că această performanță reflectă efortul colectiv al întregii comunități academice și eficiența investițiilor în cercetare.

„Acest rezultat reflectă nivelul ridicat al activității de cercetare, calitatea corpului academic și contribuția constantă a UMFCD la dezvoltarea științelor medicale, atât la nivel național, cât și internațional”, a transmis acesta.

Ce este clasamentul SCImago

SCImago Institutions Rankings este un clasament internațional realizat anual, care evaluează instituțiile de învățământ superior și de cercetare în funcție de performanța în cercetare, inovare și impact societal.

Prin poziționarea pe primul loc la nivel național, UMF „Carol Davila” își consolidează statutul de instituție de referință în medicina românească și își întărește vizibilitatea pe plan internațional.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ursula von der Leyen îi cere lui Peter Magyar să „realinieze” Ungaria la „valorile europene”, pentru a debloca fondurile UE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vorbit marți cu Peter Magyar, viitorul premier al Ungariei, după alegerile parlamentare de duminică. Von der Leyen...

Ce scrie presa americană de stânga despre înfrângerea lui Orban: „Poporul maghiar nu a câștigat. A schimbat un set de oligarhi cu altul”

Înfrângerea lui Viktor Orban în fața lui Peter Magyar este prezentată în mai multe publicații occidentale drept o victorie a democrației și un nou...

Amplu studiu la nivel european: persoanele singuratice au memoria mai slabă, dar nu suferă o deteriorare mai rapidă

Rezultatele au fost publicate în revista științifică Aging & Mental Health și se bazează pe date din Ancheta privind sănătatea, îmbătrânirea și pensionarea în...

ULTIMA ORĂ