Israel respinge implicarea Franței în negocierile de pace cu Libanul

Ambasadorul Israelului la Washington, Yechiel Leiter, a declarat că țara sa nu dorește implicarea Franței în tratativele de pace cu Libanul, lansând în același timp critici dure la adresa autorităților de la Paris. 

„Este sigur că nu vrem să-i vedem pe francezi intervenind în aceste negocieri. Am dori să-i ținem pe francezi cât mai departe posibil de orice, dar mai ales când vine vorba de negocieri de pace”, a spus Leiter, citat de Le Figaro

Autoritățile franceze au cerut celor două părți să profite de oportunitatea negocierilor de pace mediate de Statele Unite și au insistat pentru includerea frontului libanez într-un armistițiu mai larg negociat cu Iranul. 

În plus, Parisul a condamnat atacurile israeliene asupra Libanului din 8 aprilie, soldate cu peste 350 de morți și peste 1.200 de răniți, calificându-le drept „intolerabile” și opunându-se, în repetate rânduri  unei eventuale ofensive terestre. 

Libanul a fost atras în conflictul din Orientul Mijlociu, după ce gruparea militantă, susținută de Iran, Hezbollah, a lansat atacuri asupra Israelului ca răzbunare pentru eliminarea ayatollahul Ali Khamenei, fostul lider suprem al Iranului. 

În plus, relația dintre președintele francez Emmanuel Macron și premierul israelian Benjamin Netanyahu este tensionată ca urmare a demersului francez de recunoaștere a unui stat  palestinian. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Florin Manole (PSD): Ceea ce ne dorim noi prin semnalul de alarmă şi frâna de mână pe care o tragem – pentru că se duce oiştea-n gard, nu este...

Ministrul Muncii, social-democratul Florin Manole, a afirmat, duminică seară, că PSD nu doreşte să genereze o criză politică, dar doreşte să oprească o potenţială...

Volei masculin: Steaua Bucureşti – Dinamo Bucureşti, scor 2-3, în primul meci al semifinalei Diviziei A

Echipa de volei masculin Steaua Bucureşti a pierdut duminică, pe teren propriu, cu campioana Dinamo Bucureşti, scor 2-3, în primul meci din semifinala Diviziei...

Carnagiu în SUA. Opt copii cu vârste între 1 an și 14 ani au fost uciși de un bărbat. A deschis focul direct asupra lor

Opt copii au fost ucişi duminică dimineaţa într-un incident armat la Shreveport, în statul american Louisiana, au anunţat duminică poliţia locală, relatează dpa.

ULTIMA ORĂ