Premierul Pakistanului, vizite în Arabia Saudită, Qatar și Turcia

Ministerul afacerilor Externe de la Islamabad a anunțat că oficialul va vizita Arabia Saudită, Quatar și Turcia, pe fondul eforturilor diplomatice depuse în contextul negocierilor din Orientul Mijlociu, în perspectiva unei cea de-a doua runde de negocieri, potrivit Gulf News.

„Prim-ministrul Muhammad Shehbaz Sharif va efectua vizite oficiale în Regatul Arabiei Saudite, Statul Qatar și Republica Turcia în perioada 15-18 aprilie 2026”, a declarat Ministerul de Externe al Pakistanului într-un comunicat.

Vizitele în Arabia Saudită și Qatar vor avea loc „în context bilateral”, în timp ce în Turcia, premierul Sharif va participa la Forumul Diplomatic de la Antalya și va avea întâlniri bilaterale cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și cu alți lideri, în marja evenimentului, potrivit comunicatului citat.

Reamintim că prima sesiune de negocieri care s-a desfășurat weekendul trecut la Islamabad a lăsat loc pentru continuarea dialogului, însă au existat divergențe care au blocat înțelegerea.

Ulterior, oficialii pakistanezi au propus ca o doua rundă de negocieri să aibă loc tot la Islamabad, propunere analizată de administrația SUA.  Miercuri dimineață, presa americană relata că diplomații fac eforturi prin canalele neoficiale pentru a întreprinde organizarea celei de-a doua runde de negocieri.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Anunț de ultimă oră al președintelui Ungariei referitor la numirea ca premier a lui Peter Magyar

Președintele Ungariei a declarat că îl va numi oficial pe Péter Magyar în funcția de nou prim-ministru al țării. Tamás Sulyok a făcut acest...

S-a publicat calendarul oficial pentru Titularizare 2026. Când se depun dosarele și care este data probei scrise

Ministerul Educației a stabilit calendarul pentru ocuparea posturilor didactice în anul școlar 2026-2027. Proba scrisă este programată pentru data de 21 iulie. Candidații, inclusiv...

Scenariile de după 20 aprilie: de la ieșirea PSD de la guvernare la compromisul unui nou premier PNL

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a întărit miercuri ideea nemulțumirii partidului său față de actualul premier. Într-un mesaj public, el a susținut că România are...

ULTIMA ORĂ