Guvernul a aprobat hotărârea privind biletele de tratament balnear pentru 2026

„A fost adoptată o hotărâre privind acordarea prestațiilor sub forma biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, derulate prin Sistemul Organizat și Administrat de Casa Națională de Pensii Publice”, a spus joi Ioana Ene Dogioiu. 

Potrivit acesteia, aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în 2026. „Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în 2026 derulate prin Casa Națională de Pensii Publice. Durata unei serii de tratament balnear  e  de 16 zile, iar durata tratamentului balnear de 12 zile”, spune Dogioiu. 

Proiectul a fost avizat miercuri de ministerul Finanțelor care a anunțat că acest proiect de hotărâre asigură, pentru anul 2026, un buget total de 410 milioane de lei, alocat din bugetul asigurărilor sociale de stat. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Când va numi Nicușor Dan șefii serviciilor. „Acestea au continuat să funcţioneze”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre numirea şefilor de servicii, că speră să facă acest lucru în curând, el arătând că sunt instituţii...

Alexandru Rogobete, discuţie cu specialişti americani pe tema digitalizării în sănătate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, aflat în vizită oficială în SUA, a discutat, joi, cu specialişti americani pe tema digitalizării în sănătate, despre un un...

Spania este aproape de o bulă imobiliară după ce Madrid a devenit atracție pentru bogații lumii

Spania este aproape de o bulă imobiliară după ce capitala a devenit o atracție pentru investitori din „Lumea Nouă”.  În timp ce locuitorii Barcelonei se...

ULTIMA ORĂ