Nicușor Dan participă la conferința organizată de Macron și Starmer privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Președintele României, Nicușor Dan, va lua parte vineri, 17 aprilie, la reuniunea internațională dedicată situației din Strâmtoarea Ormuz, inițiată de președintele Franței, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Keir Starmer.

Discuțiile vizează pașii pe care statele europene îi pot face pentru reluarea traficului maritim în această zonă strategică.

Potrivit informațiilor transmise de Administrația Prezidențială, președintele va participa prin videoconferință, alături de alți oficiali internaționali. Organizatorii vor fi singurii prezenți fizic la această întâlnire.

Implicarea României în acest dosar nu este una nouă. Președintele a susținut anterior inițiative comune la nivel european pentru garantarea libertății de navigație în zonă.

Pe data de 20 martie, România s-a alăturat, conform anunțului președintelui, unei declarații semnate de mai multe state, printre care Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Olanda și Japonia.

„Alăturarea României la acest demers are loc pe fondul implicațiilor grave pe care închiderea strâmtorii le are asupra piețelor energetice globale, precum și asupra economiei mondiale. Efectele sunt resimțite și în România, în special în ceea ce privește prețul combustibililor. În acest sens, suntem pregătiți să participăm la eforturile comunității internaționale care vor conduce la menținerea prețurilor la un nivel suportabil pentru populație. România își păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu și lucrăm alături de partenerii internaționali pentru dezescaladare”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Primul interviu al lui Viktor Orbán după înfrângerea dureroasă în fața lui Péter Magyar: „O epocă politică s-a încheiat”

Viktor Orbán a oferit primul interviu după eșecul sever suferit în alegerile parlamentare din Ungaria, unde formațiunea sa a fost învinsă de partidul condus...

"Sunt nevinovat”, spune fostul medic al lui Maradona, acuzat în procesul privind moartea argentinianului

Fostul medic al lui Diego Maradona, starul argentinian decedat în 2020, a declarat că „regretă profund moartea acestuia”, afirmându-şi în acelaşi timp nevinovăţia la...

Reuters: Surse afirmă că oficialii americani avertizează țările europene să se aștepte la întârzieri în livrarea armelor

Sursele, care au vorbit sub condiția anonimatului, întrucât discuțiile nu au fost publice, au afirmat că mai multe țări europene vor fi afectate, inclusiv...

ULTIMA ORĂ