Nicușor Dan, replică lui Tudor Chirilă și CTP după criticile aduse: „Toată simpatia pentru oamenii care mă critică acum”

Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit joi seară, la Europa FM, despre valul de critici venite inclusiv din partea mai multor persoane publice, inclusiv Tudor Chirilă, Cristian Tudor Popescu, votanții săi la alegerile prezidențiale, după decizia privind numirea procurorilor.

Întrebat cum explică reacțiile din partea unor voci publice care l-au sprijinit în trecut, Nicușor Dan a spus că privește aceste critici cu înțelegere și fără suspiciuni.

„În primul rând, toată simpatia pentru oamenii care mă critică acum. Și, în al doilea rând, niciun fel de suspiciune de rea-credință din partea mea la adresa lor”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a recunoscut că a fost surprins de viteza reacțiilor care au apărut în spațiul public, însă spune că acestea sunt firești în contextul actual politic.

„Am fost puțin mirat că atacurile au început înainte ca eu să-mi termin explicațiile, dar e normal. Suntem un popor latin, emoțional, e normal ca asta să se întâmple”, a explicat președintele.

Nicușor Dan a mai spus că a oferit ulterior clarificări publice privind numirile procurorilor și că se așteaptă ca opiniile să se tempereze după analizarea datelor.

„După ce am avut conferința de presă, după ce am răspuns la toate întrebările, aștept ca oamenii să decanteze informațiile și să ne uităm obiectiv la datele problemei”, a spus acesta.

Întrebat dacă este deranjat de faptul că primește critici din partea propriilor votanți, în timp ce este lăudat de susținători ai PSD, președintele a răspuns că vede acest lucru ca pe o manifestare normală.

„Suntem o societate care trăiește politica foarte emoțional și e foarte bine. E bine ca oamenii să se uite la ce se întâmplă în societate și în politică”, a declarat Nicușor Dan.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Primul interviu al lui Viktor Orbán după înfrângerea dureroasă în fața lui Péter Magyar: „O epocă politică s-a încheiat”

Viktor Orbán a oferit primul interviu după eșecul sever suferit în alegerile parlamentare din Ungaria, unde formațiunea sa a fost învinsă de partidul condus...

"Sunt nevinovat”, spune fostul medic al lui Maradona, acuzat în procesul privind moartea argentinianului

Fostul medic al lui Diego Maradona, starul argentinian decedat în 2020, a declarat că „regretă profund moartea acestuia”, afirmându-şi în acelaşi timp nevinovăţia la...

Reuters: Surse afirmă că oficialii americani avertizează țările europene să se aștepte la întârzieri în livrarea armelor

Sursele, care au vorbit sub condiția anonimatului, întrucât discuțiile nu au fost publice, au afirmat că mai multe țări europene vor fi afectate, inclusiv...

ULTIMA ORĂ