Noapte albă pentru salvamontiştii din Zărneşti: doi turişti lituanieni neechipaţi corespunzător, blocaţi în Piatra Craiului, au fost salvaţi după o acţiune de opt ore/ Unul dintre turişti era în hipotermie/ Avertismentul salvatorilor montani – FOTO

Doi turişti lituanieni care au rămas blocaţi, miercuri seară, în versantul vestic al Pietrei Craiului au fost recuperaţi de salvamontiştii din Zărneşti, judeţul Braşov, după o intervenţie de opt ore. Potrivit salvamontiştilor, cei doi au încercat să coboare pe traseul „La Lanţuri”, însă, din cauza necunoaşterii direcţiei corecte şi a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas şi au fost nevoiţi să ceară ajutor. Unul dintre turişti a fost găsit în stare de hipotermie. Salvatorii montani atrag atenţia că săritorilor de pe acest traseu sunt acoperite cu zăpadă care în unele locuri atinge şi şase metri.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Mister rezolvat după patru secole: unde se afla, de fapt, casa londoneză a lui Shakespeare

O echipă de cercetători a reușit să stabilească poziția exactă a locuinței deținute de William Shakespeare în Londra, în cartierul Blackfriars, pe baza unei...

Câţi bani dă statul, în aprilie, pentru subvenţiile partidelor. Cine conduce clasamentul și cine este la coada listei

Autoritatea Electorală Permanentă face publici banii pe care fiecare partid parlamentar îi primeşte ca subvenţie de la bugetul de stat. Astfel, potrivit AEP, în luna...

Funcționarii europeni renunță la WhatsApp. Care sunt motivele care au împins UE spre suveranitatea digitală

Funcționarii publici europeni și cei din mai multe state membre ale Uniunii Europene au fost obligați să renunțe la folosirea aplicației WhatsApp ca parte...

ULTIMA ORĂ