Oana Gheorghiu anunță că CFR Marfă își va declara falimentul până la sfârșitul lunii mai. Ce se întâmplă cu angajații companiei

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, joi, că CFR Marfă își va declara falimentul până la 31 mai. Aceasta a spus că o mare partea a angajaților sunt și vor fi preluați de Carpatica Feroviar. 

Oana Gheorghiu a fost întrebată joi, în cadrul unei conferințe de presă, cine va prelua activitatea companiilor de stat propuse pentru lichidare, în special a companiei CFR Marfă.

„CFR Marfă este o companie care își va declara falimentul până la 31 mai. Acesta este calendarul. Există deja Carpatica Feroviar, companie care a început deja să lucreze și care preia activitatea de la CFR Marfă”, a spus vicepremierul.

Ce se întâmplă cu angajații CFR Marfă

Vicepremierul a vorbit și despre ce se va întâmpla cu angajații companiei. Aceasta a spus că o parte dintre aceștia au fost deja angajați la Carpatica Feroviar, o altă parte au primit salarii compensatorii și au plecat voluntar, iar alții se vor angaja în continuare.

„O parte dintre ei deja au fost angajați la Carpatica, o parte dintre ei au primit salarii compensatorii și au plecat voluntar. O altă parte se vor angaja probabil în continuare, Carpatica știu că face angajări în perioada următoare, își mărește numărul de angajați”, a explicat Gheorghiu.

În plus, oficiala a transmis că Ministerul Transporturilor este într-un „dialog constructiv” cu sindicatul și a transmis că nu există tensiuni, dat fiind faptul că activitatea va fi preluată de Carpatica.

„Nu sunt tensiuni acolo. Dat fiind faptul că va prelua Carpatica activitatea, cu siguranță va avea nevoie din ce în ce mai mult de angajați și cei mai potriviți sunt cei care au fost la CFR Marfă”.

Guvernul a făcut recensământul companiilor de stat

Reamintim că vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, joi, că cele 22 de companii de stat incluse în analiza pilot a Guvernului au acumulat datorii bugetare de aproximativ 4,2 miliarde de lei și au înregistrat pierderi nete agregate de circa 1,12 miliarde de lei în ultimul an raportat. Potrivit vicepremierului, cei mai mari contributori la datoriile bugetare au fost CFR Marfă, SN CFR și Romaero.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Dragoş Adrian Iorga, fost director în Ministerul Proiectelor Europene, condamnat la închisoare pentru că cerea taxă subordonaţilor

Dragoş Adrian Iorga, fost director în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost condamnat definitiv, joi, la 3 ani şi 6 luni închisoare...

„Ploaie” de bani: 160.000 de dolari, aruncați de la balcon în câteva minute de o femeie din China. Ce apel au făcut autoritățile

A „plouat” cu bani într-un oraș din China. În doar câteva minute o femeie a aruncat de la balcon peste 160.000 de dolari.

„Simptomul vizibil al unei ciocniri mult mai profunde”. Cum a devenit Papa Leon adversarul neînfricat al lui Donald Trump

„Nu mă tem de administrația Trump”, a declarat săptămâna aceasta liderul Bisericii Catolice, devenind astfel un punct de referință la nivel mondial pentru criticii...

ULTIMA ORĂ