PSD ar putea depinde de AUR pentru o moțiune după 20 aprilie. Bușcu: AUR ar putea cere funcția de premier

Invitat joi în emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, jurnalistul Doru Bușcu a atras atenția că AUR nu are neapărat interesul să sprijine PSD și ar putea profita de situație.

Bușcu a explicat că, în cazul unei moțiuni, PSD ar avea nevoie de sprijinul AUR, care ar putea impune condiții politice majore.

AUR ar condiționa sprijinul

Pentru a ilustra acest scenariu, jurnalistul a descris cum ar putea decurge negocierile dintre partide. „În momentul în care au nevoie de o moțiune, trebuie să discute cu AUR. AUR poate să spună: «Dacă faceți moțiune, o votăm»”.

Dar apoi AUR poate veni cu condiții, de genul participării la guvernare sau chiar al obținerii funcției de prim-ministru. „În situația asta, vrem ca noi să avem prim-ministru, pentru că stăm mai bine în sondaje”, a explicat Bușcu scenariul unei astfel de negocieri.

Calcul AUR: cum poate câștiga mai mult din slăbirea PSD

Jurnalistul a pus însă sub semnul întrebării logica unui astfel de sprijin: „De ce ar vota AUR moțiunea? De ce n-ar lăsa PSD să se prăbușească cu propria moțiune în brațe și să devină total irelevant?”

Potrivit acestuia, instinctul politic ar putea împinge AUR fie să profite de moment pentru a intra la guvernare, fie să aștepte și să câștige electoral din slăbirea PSD, după decizia crucială din 20 aprilie.

„Instinctul politic le-ar zice: «Acum e momentul nostru, hai să dăm jos guvernul». Dar momentul lor ar putea fi mai bun mai departe. Au atâta înțelepciune? Eu cred că da, pentru că nu s-au stabilit încă jocurile de putere la vârful AUR”, a spus Bușcu.

Simion, păstrat pentru mobilizare

Acesta a adăugat că în interiorul Alianței pentru Unirea Românilor se observă o schimbare de abordare, prin promovarea unor figuri mai moderate, în timp ce liderul George Simion ar fi lăsat să joace rolul mobilizării electorale.

„George Simion este ținut acum să facă teren. Să facă ce face el de obicei”, a spus Bușcu.

De ce ar avea nevoie PSD de o moțiune

Partidul Social Democrat urmează să decidă pe 20 aprilie dacă rămâne în actuala formulă de guvernare sau dacă forțează schimbarea premierului, scenariu care ar putea duce inclusiv la o moțiune de cenzură.

Retragerea PSD din Executiv nu duce automat la căderea guvernului, iar pentru schimbarea acestuia este necesar un vot în Parlament. În aceste condiții, PSD ar fi obligat să caute sprijin și în afara majorității, inclusiv la partidele din opoziție, pentru a strânge voturile necesare adoptării moțiunii.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

UPDATE – Defecţiune tehnică a instalaţiei de oxigen de la Spitalul Pantelimon, după ce o persoană necunoscută a escaladat gardul, a distrus compenente ale acesteia şi a sustras o...

Instalaţia de oxigen a Spitalului Pantelimon din Bucureşti nu funcţionează, joi seară, din cauza unei defecţiuni tehnice. O persoană necunoscută a escaladat gardul, a...

Alexandru Rafila afirmă că a transmis premierului Ciucă în 2023 varianta celor de la Pfizer de reducere a numărului de doze de vaccin, condiţionată de achitarea unei taxe, dar...

Fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că, în anul 2023, i-a transmis premierului de atunci Nicolae Ciucă propunerea Comisiei Europene şi a companiei...

Hegseth invocă Biblia pentru a compara reporterii cu duşmanii lui Iisus, după ce presa a remarcat că a încurcat un citat din Vechiul Testament cu o replică din filmul...

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a citat joi versete biblice pentru a ataca mass-media, comparând reporterii cu adversarii evrei ai lui Iisus Hristos...

ULTIMA ORĂ