PSD atacă decizia lui Bolojan de a privatiza companii de stat: „Reprezentanții partidului s-au opus explicit inițiativei prim-ministrului”

Partidul Social Democrat a reacționat dur, joi, printr-un comunicat, după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că Guvernul pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care include atât listări la bursă, cât și închiderea unor societăți cu pierderi. PSD transmite că se opune categoric deciziei de a lista la bursă companiile profitabile, majoritatea având rol crucial în ansamblul de securitate al țării.

PSD se opune listării la bursă a companiilor de stat

„PSD se opune demersurilor asumate de prim-ministrul Bolojan și de vicepremierul Oana Gheorghiu privind vânzarea unor companii de stat profitabile, care au rol major în ansamblul de securitate al țării. Inițierea unui astfel de demers de la cel mai înalt nivel guvernamental reprezintă un act de sfidare la adresa românilor”, se arată în comunicatul PSD.

Partidul Social Democrat precizează că nu a fost consultat și că nu a existat nicio discuție în Coaliție pe această temă pe acest subiect, iar reprezentanții social-democrați din Guvern s-au opus explicit inițiativei prim-ministrului și viceprim-ministrului.

MEDIAFAX FOTO

„Scoaterea la vânzare a celor mai profitabile companii de stat, în plină criză energetică și financiară, reprezentă un atentat la siguranța națională a statului român.
Este cu atât mai grav cu cât tendința generală la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene este de naționalizare sau de răscumpărare a activelor unor companii de stat, pentru a-și consolida securitatea energetică și economică.
Invocarea PNRR pentru justificarea acestei inițiative reprezintă un act de dezinformare publică. Nu există vreo obligație a României de a vinde, în plină criză energetică și financiară, companii precum Romgaz, Salrom, Romarm, CEC Bank, Portul Constanța sau Compania de Aeroporturi București. Singura companie la care se face referire este Hidroelectrica, pentru care România s-a angajat, la momentul redactării PNRR, să listeze la bursă un pachet de 15%, nu 20%, cum propune vicepremierul Oana Gheorghiu.
Chiar și în acest caz, având în vedere conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu, care pun o presiune uriașă asupra securității energetice a României, premierul, vicepremierul și ministrul Fondurilor Europene ar fi trebuit să fi renegociat jalonul respectiv (122), nu să scoată la vânzare cea mai profitabilă companie din sistemul energetic național.
PSD susține nevoia de restructurare a unor companii de stat, dar se opune categoric vânzării lor, mai ales în situația în care acestea realizează profituri consistente și au un rol strategic pentru economia națională”, mai spune PSD.
Printre companiile vizate pentru listare anunțate de Oana Gheorghiu se numără CEC Bank, Portul Constanța și Aeroporturi București, în timp ce altele, precum CFR Marfă, Petrotrans sau Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, ar putea fi închise.
AUTORUL RECOMANDĂ:
MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Se teme Nicușor Dan de suspendare? Ce a declarat în urmă cu puțin timp

Invitat într-o emisiune la Europa FM, președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat despre temerile că ar putea fi suspendat din funcție în acest...

Ex-director în minister, la închisoare. Acuzat că cerea taxă din salariul unor subordonați

Un fost director în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare.

Bloc întreg, cu 9 etaje , la vânzare în centrul Bucureștiului

Un bloc din centrul Capitalei, în zona Calea Călărașilor-Delea Veche, a fost scos integral la vânzare.

ULTIMA ORĂ