Eticheta cea mai comună aplicată acestor persoane este că vor să aibă control. Dar psihologii spun că interpretarea este superficială. Ceea ce se ascunde în spatele comportamentului nu este dorința de a-i controla pe ceilalți. Este teama de a avea nevoie de cineva și ca acel cineva să nu fie prezent, potrivit OKDiario.
Acest sentiment se formează adesea în copilărie. Nu neapărat prin situații extreme. Uneori e suficient un mediu în care ajutorul sosea târziu, era imprevizibil sau în care a cere ceva genera disconfort și vinovăție.
Un tipar automat, nu o decizie conștientă
Cu timpul, ideea că e mai bine să faci lucrurile singur încetează să mai fie o alegere. Devine un mod automat de funcționare. Fiecare problemă rezolvată fără ajutor confirmă tiparull. Fiecare situație depășită singur devine o dovadă în plus.
Curios este că aceste persoane sunt de obicei epuizate. Și totuși continuă. De ce? Pentru că epuizarea este cunoscută și gestionabilă. Dependența de altcineva nu.
Costul autosuficienței
Autosuficiența are un cost care nu e vizibil imediat. Relațiile rămân la un nivel superficial. Nu din lipsă de afecțiune, ci pentru că vulnerabilitatea lipsește. Dacă nu ai niciodată nevoie de nimic, ceilalți nu știu cum să se apropie.
În timp, poate apărea o senzație paradoxală: ești înconjurat de oameni, dar nimeni nu e cu adevărat aproape. Iar cei din jur se obișnuiesc și încetează să mai ofere ajutor.
Cum se schimbă acest tipar
Schimbarea nu e imposibilă, dar poate fi incomodă la început. Nu e nevoie de gesturi mari. E suficient să accepți un ajutor concret fără să-l justifici. Să lași pe cineva să se ocupe de ceva, chiar dacă nu o face exact la fel. Să exprimi o nevoie simplă fără să o analizezi prea mult.
Aceste gesturi mici modifică dinamica și, treptat, pot restructura un tipar dobândit de mic – unul care, în cele din urmă, se dovedește limitant și epuizant.
MAI MULT MEDIAFAX
