Un puști de 14 din Norvegia a furat un autobuz pe care l-a condus până în Suedia

Un adolescent de 14 ani din Norvegia a furat un autobuz și l-a condus până în Suedia, după ce a reușit să treacă fără probleme frontiera dintre cele două țări.

El a fost oprit de poliție în localitatea suedeză Stenungsund.

Incidentul a avut loc marți dimineață, după ce autoritățile suedeze au fost alertate de poliția norvegiană în jurul orei 4:00.

Autobuzul, înmatriculat în Norvegia, fusese localizat prin GPS în apropierea podului Uddevalla, ceea ce a determinat mobilizarea rapidă a patrulelor.

„Am intervenit imediat”

„Am primit informații despre un autobuz furat care se deplasa spre Suedia și am intervenit imediat”, a declarat ofițerul de serviciu Göran Carlbom.

Vehiculul a fost interceptat la nord de intersecția Stenungsund. Polițiștii au reușit să-l oprească fără incidente, după ce au folosit semnale de oprire, iar autobuzul s-a conformat imediat.

La volan se afla un băiat de doar 14 ani, care a fost preluat de poliție și predat ulterior serviciilor sociale.

Cazul este investigat în colaborare cu autoritățile norvegiene, urmând ca minorul să fie încredințat tutorilor săi.

Autobuzul urmează să fie recuperat de reprezentanții companiei de transport în cursul zilei.

Nu este primul incident

Potrivit presei norvegiene, adolescentul nu se află la prima abatere de acest tip.

Acesta ar mai fi fost implicat anterior într-un caz similar în Stavanger, unde a condus un autobuz timp de câteva ore, deplasându-se prin mai multe localități înainte de a returna vehiculul.

Pentru că puștiul are doar 14 ani, incidentul nu va avea consecințe juridice.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Referendum intern în PSD: o singură întrebare decisivă – rămâne sau pleacă Ilie Bolojan din funcția de premier

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat, joi, că pentru referendumul intern de pe 20 aprilie se conturează, mai degrabă, o singură întrebare...

Emil Gânj, bărbatul din judeţul Mureş suspectat că, în vara anului trecut, şi-a ucis iubita, căutat în satul Senereuş după ce un localnic a anunţat că l-ar fi văzut

Poliţia a mobilizat, joi, un număr mare de forţe în satul Senereuş, după ce o persoană a anunţat că a văzut, în locaitate, un...

Al Jazeera: Prim-ministrul Pakistanului desfășoară acțiuni diplomatice la nivel regional, în contextul în care deficitul de încredere dintre Iran și SUA persistă

Al Jazeera apreciază că există așteptări privind posibilitatea unei a doua runde de discuții. Totul depinde de șeful armatei pakistaneze, care se află la Teheran...

ULTIMA ORĂ