Simfonia Lalelelor aduce la Pitești florari din toată țara

Potrivit Primăriei Municipiului Pitești, zeci de florari din toată țara lucrează pentru a crea structuri spectaculoase. La eveniment participă floriști din București, Timișoara, Cluj, Iași, Târgu Mureș, dar și Baia Mare, Petroșani sau Piatra Neamț. Floricultorii îngrijesc lalelele și întrețin întreg spațiul verde din Parcul Lunca Argeșului.
Deschiderea oficială are loc astăzi și va începe cu Parada Florilor, eveniment tradițional care marchează debutul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor.
Un număr de aproximativ 1.800 de copii din 51 de școli vor „transforma strada pietonală într-o adevărată grădină vie”, potrivit organizatorilor. Evenimentul va fi deschis chiar de bebelușii de la Creșa Pitești, iar traseul va porni din zona „La Ceas” și va fi încheiat în Piața Primăriei.
În cadrul festivalului, sâmbătă, vor fi organizate cursuri, dar și spectacole de dans, spectacole de lumini, dar și concerte. Sâmbătă seara, pe scenă vor urca Rareș, dar și Nicole Cherry.
În cele 10 zile de festival, Primăria va oferi transport gratuit pe rutele de transport aferente locațiilor din oraș în care se desfășoară festivalul.
MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Românii nemulțumiți de produsele sau serviciile achitate au primit 173.000 de euro în primele 3 luni ale anului

Potrivit sursei citate, românii din țară, dar și din străinătate, nemulțumiți de produsele sau serviciile plătite au făcut peste 2.500 de solicitări. 50 dintre...

Statele europene au capacitatea de a demina Strâmtoarea Ormuz pentru a asigura libertatea de navigație, susține guvernul Franței

Ministrul francez a anunțat că state precum Franța, Belgia și Olanda au la dispoziție resursele necesare pentru asigurarea tranzitului prin Strâmtoarea Ormuz, blocată de...

Orașul acoperit cu beton: „Pompeii-ul modern” din Italia care a devenit capitală a artei contemporane

Gibellina a fost distrusă complet în urma cutremurului din 15 ianuarie 1968, care a lovit Valea Belice și a provocat moartea a aproape 300...

ULTIMA ORĂ