Într-o ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă live de Gândul, profesorul Valentin Stan a vorbit despre dreptul de tranzit în strâmtoarea Ormuz al altor țări. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.
Profesorul Valentin Stan explică, conform Convenției Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării, că fiecare dintre țări are dreptul de tranzit prin interiorul strâmtorii. Țările nu se pot sustrage de la acest acord. Prin urmare, Iranul nu are dreptul să îngrădească libertatea altor țări de a tranzita prin respectiva strâmtoare.
Am aflat că Iranul poate să facă ce vrea el în strâmtoarea Ormuz. Hai să lămurim câteva lucruri legate de această strâmtoare care a paralizat planeta. De aceea are o valoare de întrebuințare în discuția de aici. Convenția Mării, am discutat despre ea. Atenție, mulți specialiști nici nu știu ce a făcut Iranul cu această convenție, au semnat-o, dar n-au ratificat-o. Convenția Mării are valoare universală. Din cauza asta, ceea ce ea a concentrat ca prevederi este deja drept internațional cutumiar. Nu te poți sustrage. Ai semnat, n-ai semnat, ăla ești. Ce spune Convenția? Foarte frumos, vorbește de dreptul de trecere în tranzit. Dreptul de trecere în tranzit, în strâmtorile menționate la articolul cutare: Toate navele și aeronavele se bucură de dreptul de trecere în tranzit, care nu poate fi împiedicat.
Valentin Stan: Toate navele și aeronavele se bucură de dreptul de trecere în tranzit, care nu poate fi împiedicat
Invitatul concluzionează faptul că, în conformitate cu dreptul internațional, acțiunile Iranului sunt abuzive. Indiferent de contextul geopolitic, restul statelor implicate au dreptul să tranziteze în continuare zona.
MAI MULT GANDUL.ROFiecare țară are dreptul la o mare teritorială de 12 mile. În punctul cel mai apropiat la nivel de coaste între cele două țări care mărginesc strâmtoarea Ormuz, la această gâtuire, sunt Oman și Iran. Acolo sunt doar vreo 21 de mile marine, adică vreo 33 de kilometri. Dacă aduni 12 mile de mare teritorială iraniană cu 12 mile de mare teritorială a Omanului, faci 24, deci mai mult decât cele 21 de mile, cât este distanța între cele două țări. Deci, aici nu ai un high seas, un culoar de mare internațională, pentru că cele două mări teritoriale aproape nu au cum să își exercite întreaga întindere. Păi, se suprapun. Când ai numai mare teritorială, ce spune articolul 38? Toate navele și aeronavele se bucură de dreptul de trecere în tranzit, care nu poate fi împiedicat. Deci, treci prin marea teritorială.





