A fost reținut bărbatul care a furat o piesă de la rezervorul de oxigen al Spitalului Pantelimon din București

Poliția l-a reținut 24 de ore pe bărbatul care a furat o piesă de la rezervorul de oxigen al Spitalului Pantelimon din București. El urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală. Cel bănuit de comiterea faptei, un cetățean în vârstă de 65 de ani, a fost găsit de oameni legii pe o stradă din Sectorul 2.

Bărbatul furase o țeavă de circa un metru și un robinet al rezervorului, scrie Mediafax.

„Față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în fața magistraților cu propunere legală”, anunță DGPMB.

A fost reținut bărbatul care a furat o piesă de la rezervorul de oxigen al Spitalului Pantelimon din București

Instalația de oxigen din curtea spitalului a fost deteriorată

Incidentul a avut loc în cursul serii de joi, 16 aprilie 2026. În jurul orei 19:30, polițiștii au fost sesizați, prin 112, de incident. Cu scopul de a elimina orice pericol, pompierii au închis robinetele rezervorului.

„În jurul orei 19:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel la 112, de către reprezentanţii unei unităţi spitaliceşti din Sectorul 2, cu privire la faptul că o persoană ar fi provocat distrugeri la un rezervor de oxigen aflat în curtea unităţii. Polițiștii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă”, a informat joi Poliţia Capitalei.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Shutterstock (rol ilustrativ)

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Turcia avertizează că o retragere a SUA din arhitectura de securitate europeană ar putea fi ”distructivă”

Discuţiile sunt în desfăşurare privind modul în care ar putea fi gestionată sau atenuată o posibilă retragere a Statelor Unite din ”arhitectura de securitate...

Un bărbat a deschis focul pe stradă și a luat ostatici la Kiev

Incidentul s-a produs sâmbătă la Kiev. Un bărbat necunoscut a deschis focul asupra oamenilor de pe stradă, potrivit Nexta. El a luat și ostatici și...

Strâmtoarea Ormuz a fost „închisă” din nou după ce Iranul a reimpus un control strict din cauza blocadei lui Trump asupra porturilor din Golful Persic

Presa de stat iraniană a anunțat că Strâmtoarea Ormuz a fost închisă din nou ca urmare a tensiunilor cu SUA.  Donald Trump a ordonat anterior...

ULTIMA ORĂ