Bărbatul care a furat o piesă și a provocat o avarie la rezervorul de oxigen al Spitalului Pantelimon a fost reținut

„Față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în fața magistraților cu propunere legală”, anunță DGPMB.

Vineri, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au găsit, pe o stradă din Sectorul 2, un bărbat, în vârstă de 65 de ani, bănuit de comiterea faptei.

„În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat și recuperat bunurile sustrase, acestea fiind identificate la un centru de colectare din Sectorul 2”, au anunțat polițiștii.

Poliția Capitalei a anunțat că joi, în jurul orei 19.30, „polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 au fost sesizați, prin apel 112, de către reprezentanții unei unități spitalicești din Sectorul 2, cu privire la faptul că o persoană ar fi provocat distrugeri la un rezervor de oxigen aflat în curtea unității.”

Pompierii au închis robinetele rezervorului, în vederea eliminării oricărui pericol.

În paralel, anchetatorii au stabilit că o persoană a pătruns în curtea spitalului prin escaladarea gardului și a distrus o componentă a instalației.

Persoana a furat o țeavă de aproximativ un metru, precum și un robinet al rezervorului.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Carburanții s-au ieftinit în România după deschiderea temporară a strâmtorii Ormuz. Prețurile de la pompă

Deschiderea Strâmtorii Ormuz pentru câteva ore are deja efecte în România. La unele stații de carburant, prețul motorinei a scăzut sub 9 lei. Cât...

Concluzia PSD după şedinţa regionala de la Timişoara. Sorin Grindeanu:”Lucrurile nu mai pot continua. Cu Ilie Bolojan am băut o cafea joi dimineaţa”

PSD a avut sâmbătă ultima întâlnire regională la Timişoara, înainte de luarea unei decizii legate de soarta rămânerii în coaliţie şi menţinerea în funcţie...

Casa din Dolj a lui Mircea Dinescu a ars din temelii. Există suspiciuni că incendiul ar fi fost provocat

Casa din lemn a scriitorului Mircea Dinescu, din județul Dolj, a ars din temelii. Incidentul a avut loc în urmă cu două săpătmâni și,...

ULTIMA ORĂ