Ministrul Energiei: Proiectul strategic de la Mintia avansează, autoritățile accelerează finalizarea centralei până în octombrie

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a fost sâmbătă în vizită în județul Hunedoara, acolo unde se construiește cea mai mare centrală pe gaz din Europa Centrală și de Est – termocentrala Mintia. 

Într-un mesaj video publicat pe Facebook, Ivan a declarat că vizita sa a avut loc pentru a verifica stadiul lucrărilor și respectarea termenelor asumate de investitor.

„Am venit să mă asigur cu ochii mei, cu specialiștii din domeniu, că această lucrare merge înainte, că statul român dă tot suportul pentru ca ea să fie operațională până în octombrie acestui an”, a declarat Ivan.

Potrivit acestuia, proiectul reprezintă o investiție privată în valoare de 1,2 miliarde de euro și a fost declarat strategic de către Guvernul României. Oficialul a subliniat că, în ultimele săptămâni, autoritățile au accelerat procedurile necesare pentru ca lucrarea să fie finalizată la termen.

„1,2 milioane de euro, o investiție privată, un proiect declarat strategic de Guvernul României, pentru care în ultimele săptămâni am lucrat între noi cu colegii mei pentru a grăbi toate procedurile și pentru a da tot suportul pentru ca ea să fie gata la termen în luna octombrie”, a mai spus Ivan. 

Odată cu intrarea centralei în producție, ea va avea o capacitate instalată de aproximativ 1.700 MW, ceea ce ar reprezenta circa 20% din producția națională de energie electrică.

„Cu intrarea ei în producție, vom avea 1700 de megawatt în plus, adică aproximativ 20% din totalul producției naționale de energie electrică. România, pentru a deveni o forță economică, trebuie să producă mai multă energie electrică în bandă”, a explicat ministrul Energiei.

În final, Bogdan Ivan a subliniat că obiectivul autorităților este creșterea capacităților de producție și stocare a energiei, pentru a reduce dependența de importuri și pentru a contribui la scăderea prețurilor.

„Ne asigurăm în fiecare clipă că România produce, stochează energie, în așa fel încât prețurile să ajungă să scadă și România să nu mai depindă de importuri de energie electrică”, a conchis ministrul.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Braşov: Doi bărbaţi care au împuşcat ilegal un urs, în oraşul Victoria, reţinuţi/ Ei au folosit o armă de vânătoare cu termoviziune – VIDEO

Doi bărbaţi din judeţul Braşov au fost reţinuţi după ce au fost prinşi în flagrant delict după ce au împuşcat ilegal un urs, în...

Concedieri majore la proprietarul Facebook, Whatsapp și Instagram – surse

Meta pregătește o rundă majoră de concedieri, estimată la circa 10% din forța de muncă, respectiv circa 8.000 angajați.

Fotbal feminin: România a învins Cipru, scor 3-0, şi s-a calificat în prima rundă a barajului pentru Campionatul Mondial / Meciul a fost întrerupt mai bine de două ore...

Naţionala feminină de fotbal a României a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Ciprului şi s-a calificat în prima rundă...

ULTIMA ORĂ