Anda Filip, aleasă secretar general al Uniunii Interparlamentare. Premieră istorică pentru România și pentru organizația mondială

Victoria obținută de Anda Filip marchează un moment istoric atât pentru România, cât și pentru Uniunea Interparlamentară, organizație cu o tradiție de peste 135 de ani în promovarea dialogului parlamentar la nivel mondial.

Potrivit rezultatelor votului, candidatul României s-a impus clar în competiție, fiind unul dintre cei cinci candidați selectați pentru această funcție de prestigiu și obținând majoritatea necesară încă din primul tur.

Două premiere istorice pentru UIP

Alegerea Andei Filip aduce două premiere absolute în istoria organizației:

  • este prima femeie care va conduce Secretariatul Uniunii Interparlamentare;
  • este primul reprezentant al Europei de Est ales în această funcție.

Succesul este considerat un semnal important privind rolul tot mai activ al României în diplomația parlamentară internațională și în consolidarea cooperării multilaterale.

Mircea Abrudean: „România scrie istorie la Istanbul”

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a salutat rezultatul votului și a subliniat impactul diplomatic al acestei reușite.

Am susținut candidatura doamnei Filip, iar victoria dumneaei nu este doar un succes diplomatic de excepție, ci și o recunoaștere a valorii profesionale pe care România o aduce pe scena globală. Într-o lume care are nevoie de dialog și echilibru, alegerea primei femei la conducerea celui mai vechi for parlamentar mondial, cu un sprijin atât de mare, este un semnal de modernizare și de încredere”, a declarat Mircea Abrudean.

Acesta a adăugat că rezultatul confirmă rolul României în relațiile internaționale:

Sunt mândru că România scrie astăzi istorie la Istanbul, reconfirmând statutul nostru de pilon de stabilitate și profesionalism în relațiile internaționale.”

Experiență diplomatică și viziune pentru parlamentarism modern

Experiența vastă a Andei Filip în cadrul UIP și viziunea sa pentru un parlamentarism modern, incluziv și orientat spre soluții globale au fost argumentele care au unit parlamentele lumii în jurul candidaturii sale, transmite Senatul.

Felicitări, Anda Filip! Este un moment de mândrie pentru noi toți și o oportunitate imensă pentru diplomația parlamentară românească”, a transmis Mircea Abrudean.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sondaj: popularitatea lui Trump scade la 37%, pe fondul nemulţumirilor legate de economie şi războiul cu Iranul

Popularitatea preşedintelui american Donald Trump a scăzut la 37%, pe fondul nemulţumirilor tot mai mari ale americanilor privind gestionarea economiei şi a războiului cu...

Bărbatul cu arsuri grave în urma incendiului la un bloc social din Constanţa a murit la spital

Bărbatul în vârstă de 64 de ani care a suferit arsuri grave în urma incendiului produs marţi la un bloc social din Constanţa a...

Șefa FMI: „Efectele economice ale războiului din Orientul Mijlociu și a crizei petroliere vor afecta grav țările sărace”

Efectele economice ale războiului din Iran ar putea lovi cel mai grav țările sărace, au avertizat oficialii FMI. Criza din Orientul Mijlociu încă reprezintă...

ULTIMA ORĂ