Ciprian Ciucu: „Am fost jignit de Daniel Băluță, dar trebuie să colaborăm. Politica este arta de a face lucrurile posibile”

„M-a făcut în fel și chip. M-a făcut baron și a avut un limbaj destul de nepotrivit”, a afirmat Ciucu, adăugând că astfel de atacuri nu ajută la rezolvarea problemelor orașului.

Edilul a explicat că a preluat mandatul într-un context administrativ deja configurat.

„Eu nu am venit doar să zic ‘faceți-vă o majoritate’. Am venit la o masă pusă, în care toate funcțiile erau ocupate, toate companiile, tot”, a spus Ciucu.

În opinia sa, solicitarea de performanță și eficiență generează tensiuni politice.

„Îi deranjez pentru că le cer performanță, eficiență, calitate. Și atunci sunt văzut ca un competitor politic”.

Cu toate acestea, Ciucu susține că preferă dialogul și negocierea.

„Hai să discutăm despre orașul ăsta, să nu-l blocăm. Politica este arta de a face lucrurile posibile”, a declarat primarul.

Primarul a dat exemplul unor negocieri cu edilul Sectorului 4 pentru deschiderea unor șantiere întârziate.

„Am negociat să deschidem niște șantiere care au doi ani întârziere. Am discutat, am recunoscut problemele și am căutat soluții împreună”, a spus edilul.

În același timp, edilul a precizat că blocajele politice au afectat unele inițiative.

„Mi-a blocat proiecte, mi-a amânat proiecte, dar treaba mea este să le fac posibile”, a declarat Ciucu.

Primarul a mai declarat că încearcă să mențină un echilibru între conflict și colaborare.

„Nu vrei să ajungi într-o situație din care nu mai poți întoarce. Ne certăm, ne reproșăm, dar trebuie să mergem mai departe”, a conchis primarul general.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Șeful poliției din Ucraina a demisionat după ce doi ofițeri au fugit de un atac armat mortal

Șase persoane au murit și alte 14 au fost rănite sâmbătă, după ce un bărbat a deschis focul asupra oamenilor de pe stradă în...

Alertă la Corbu: obiect suspect găsit lângă plajă, asemănător unei componente de rachetă. Ce au descoperit polițiștii

Un obiect care părea a fi o componentă de rachetă a stârnit panică, duminică seară, în apropierea plajei din Corbu. Polițiștii au intervenit de...

Merz și Lula, atac indirect la adresa lui Trump: „În faţa unilateralismului, Mercosur şi UE au ales cooperarea”

Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva au lăudat împreună, duminică, acordul de liber schimb dintre UE şi ţările...

ULTIMA ORĂ