Grindeanu, despre o eventuală retragere a sprijinului PSD pentru Bolojan: „Mă gândesc că marți sau miercuri vor exista consultări la Cotroceni”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a vorbit duminică seara, la Antena 3 CNN, despre referendumul intern al partidului, care va avea loc luni după-amiază.

Grindeanu a subliniat că nemulțumirile PSD nu țin de persoana premierului, ci de direcția guvernării.

„Aici nu-i vorba de persoana Ilie Bolojan. (…) Este vorba de politica pe care Ilie Bolojan și politicile, mai ales economice, le-a luat în ultimele 10 luni și care ne-au adus într-o situație proastă”, a spus Grindeanu.

El a afirmat că dacă social-democrații vor vota, luni, pentru retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, atunci acest lucru ar duce, cel mai probabil, la consultări între partide și președintele României.

„Dacă Partidul Social Democrat va decide să-i retragă sprijinul politic, eu mă gândesc că marți sau miercuri vor exista consultări la Cotroceni. Așa e constituțional, cred, așa e corect. Și atunci lucrurile vor putea fi decantate mai bine. Președintele va putea să știe fiecare partid ceea ce își dorește și cât de repede se poate depăși această criză politică”, a completat Grindeanu. 

Întrebat ce subiecte a discutat cu președintele Nicușor Dan în această săptămână, când cei doi s-au întâlnit la Cotroceni, Grindeanu a evitat să ofere detalii: „Dați-mi voie să nu spun public discuții totuși private. Fiind în doi, ar fi trebuit să cer acceptul să spun ceea ce s-a discutat și nu cred că e corect”.

Întrebat și despre întâlnirile informale cu premierul Ilie Bolojan, liderul PSD a confirmat că acestea au avut loc.

„Asemenea întâlniri au loc. Și au avut loc și în săptămânile trecute, sunt normale. Eu i-am spus cum văd lucrurile. Evident, domnia sa la fel. Și a rămas ca pe parcursul săptămânii acesteia care începe să vedem care vor fi evoluțiile. Nu e nimic spectaculos”, a conchis Grindeanu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Paralizia în somn, senzația înfricoșătoare de a fi treaz, dar blocat în corpul tău. Cum poți depăși un astfel de episod

Paralizia în somn apare atunci când nu te poți mișca sau vorbi în timp ce te trezești sau adormi. 

Scandal pe aeroportul Băneasa. Mai mulți călători s-au luat la bătaie, cearta ar fi izbucnit încă din avion 

Mai multe persoane s-au luat la bătaie chiar în Aeroportul Băneasa. Conflictul a început chiar în avionul care se întorcea din Germania și a...

Toni Neacșu: Președintele României pare că este singurul care urmărește păstrarea actualei coaliții de guvernare

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, avocatul Adrian Toni Neacșu a transmis că, după părerea sa, Nicușor Dan este singurul care urmărește păstrarea...

ULTIMA ORĂ