România a aderat la ELIXIR. Universitatea Babeș-Bolyai: „Aderarea țării la ELIXIR marchează un pas major în consolidarea capacității naționale de cercetare și inovare”

Aderarea României la ELIXIR, o infrastructură europeană de cercetare considerată strategică, oferă comunității științifice mai mult acces la rețele de date, standarde și expertiză internațională, anunță Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, universitatea „salută adoptarea de către Senatul României, în data de 14 aprilie 2026, a Legii nr. 128/2026 privind aderarea României la Acordul de Consorțiu ELIXIR”, precizând că „un rol esențial în acest demers l-a avut Clusterul Român de Bioinformatică”.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, a precizat în textul transmis că este un moment cu o încărcătură foarte mare și a explicat implicarea sa în proces.

„Ca fost ministru al educației și cercetării am inițiat și susținut direct acest demers
legislativ în 2025, pornind de la inițiativele anterioare științifice și administrative naționale, înțelegând atât rolul său științific, cât și relevanța strategică pentru țară”, a declarat rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David.

Acesta a adăugat că aderarea are o semnificație importantă și pentru activitatea universității.

„Ca rector UBB, știu că Universitatea noastră are o componentă majoră de științele vieții, cu implicații directe și pentru sănătate și mediu. Spre exemplu, cea mai tânără facultate a Universității noastre, Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, creată în concordanță cu programul strategic UBBMed, s-a născut tocmai la interfața cu științe vieții. Așadar, aderarea la ELIXIR este și pentru mine un dublu succes, atât ca ministru, cât și ca rector, dar ceea ce este mai important este că această aderare este un pas important în dezvoltarea acestor direcții majore în țară”, a precizat Daniel David.

Fostul ministru al Educației a vorbit și despre modul în care este definit conceptul de sănătate.

„Sănătatea nu înseamnă doar tratarea bolii sau absența ei, ci înseamnă o stare de bine din punct de vedere psihosocial și biomedical, înseamnă construirea unor comportamente în acest sens și formarea constantă a specialiștilor în această direcție. Aderarea la ELIXIR înseamnă un pas important în dezvoltarea domeniului de cercetare-inovare care să ducă spre toate aceste obiective și mă bucur că UBB este parte strategică a acestui demers”, a precizat David.

Ce este ELIXIR

ELIXIR este descris ca o infrastructură europeană care coordonează și integrează date biologice și resurse computaționale importante pentru cercetarea în științele vieții, sănătate, mediu și biotehnologii.

Universitatea Babeș-Bolyai precizează că Clusterul Român de Bioinformatică a avut un rol central în procesul de aderare, facilitând colaborarea dintre instituțiile românești și structurile europene.

„Înființat în 2021, CRB a acționat ca platformă de coordonare și dialog între comunitatea științifică din România și inițiativele europene în domeniu, contribuind la pregătirea strategică a aderării României la ELIXIR”, se arată în comunicat.

UBB mai precizează că este membru fondator al clusterului și că participarea României la ELIXIR deschide noi oportunități pentru cercetare, formarea specialiștilor, integrarea științei românești în rețelele europene.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Tenis: Ben Shelton a câştigat turneul ATP de la Munchen

Jucătorul american de tenis Ben Shelton a câştigat, duminică, turneul ATP 500 BMW Open, de la Munchen.

Atac armat în SUA: mai mulți minori uciși, printre victime și un copil de un an. Suspectul a fost împușcat de poliție

Cel puțin opt persoane au fost ucise într-un atac armat produs duminică dimineață în Shreveport, statul Louisiana. Printre victime se află și un copil...

PNL și USR își pregătesc strategiile în așteptarea referendumului PSD privind dărâmarea lui Bolojan

PNL și USR, partenerii de coaliție ai PSD, își pregătesc propria strategie în așteptarea rezultatului votului intern din PSD de luni după-masă, când 5.000...

ULTIMA ORĂ