ANM: Vremea se răceşte accentuat în următoarele trei zile/ Ploaie, vânt puternic şi ninsori la munte/ Rafale de până la 100 km/h în zona montană înaltă

Meteorologii informează că până joi dimineaţă, vremea se va răci accentuat, vor fi ploi, vânt puternic şi ninsori în zona de munte, la altitudini de peste 1.400 de metri, cu strat de zăpadă de peste 25 de centimetri în Carpaţii Meridionali. În Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură vântul va sufla cu 70…80 km/h, iar în zona înaltă rafalele vor atinge temporar 90…100 km/h.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Biblioteca din mormânt. O copie a Iliadei lui Homer a fost descoperită în burta unei mumii

O copie pe papirus a Iliadei lui Homer a fost descoperită în burta unei mumii egiptene antice. Este prima dată când un text literar...

BNS, după întâlnirea confederaţiilor sindicale cu liderii PSD: Actualul program de guvernare nu a adus niciun beneficiu economiei, cu excepţia reducerii deficitului bugetar cu 0,8%/ Ce propun sindicaliştii

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS), afirmă, după întâlnirea de miercuri a confederaţiilor sindicale cu liderii PSD, că actualul program de guvernare „nu a adus...

Metrorex: O bucată de tavan a căzut în tunelul de metrou, între stațiile 1 Mai și Jiului. Circulația e întreruptă

Metrorex informează că miercuri, începând cu ora 15:30, circulația trenurilor de metrou a fost întreruptă temporar pe Magistrala 4 între stațiile 1 Mai –...

ULTIMA ORĂ