Iranul și SUA, la un pas de reluarea conflictului. Teheranul acuză Washingtonul de încălcarea armistițiului

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a precizat printr-o postare pe pagina de X, cu câteva ore înainte de expirarea armistițiului, că blocada navală americană din Strâmtoarea Ormuz încalcă înțelegerea de încetare a focului și echivalează cu un „act de război”.

Într-o postare pe X, Araghchi a spus că Iranul își va apăra în continuare interesele și „va rezista intimidărilor” SUA. Comentariile ministrului de externe iranian vin în contextul în care atât Iranul, cât și Statele Unite au atacat nave care încercau să tranziteze Strâmtoarea Ormuz în aceste două săptămâni de armistițiu.

 

 

Sâmbătă, India a declarat că două nave ale sale au fost atacate de forțele iraniene. A doua zi, armata americană a atacat și a confiscat o navă de marfă sub pavilion iranian după ce aceasta a încercat să ocolească blocada americană. Marți, marina SUA a oprit și a abordat un petrolier sancționat în Oceanul Indian care transporta petrol din Iran, a declarat Pentagonul.

Runda 2 de negocieri din Islamabad, pe muchie de cuțit

Această declarație a lui Abbas Araghchi pune sub semnul întrebării participarea Iranului la o nouă rundă de negocieri și, cel mai probabil, ostilitățile dintre SUA și Iran vor fi reluate având în vedere că armistițiul expiră în noaptea de marți spre miercuri, iar niciuna dintre părți nu și-a trimis oficiali de rang înalt la discuțiile de pace din Pakistan.

„Cine va clipi primul?”

Postura adoptată acum de Statele Unite și Iran este o tactică veche prin care ambele părți vor să demonstreze că sunt capabile să lupte, deși ambele vor să ajungă la masa negocierilor, a spus Mark Kimmitt, un general american în retragere și fost diplomat.

„Este o modalitate clasică de a ajunge cu lupta la masa negocierilor”, a spus el. „Ambele părți vor să demonstreze că sunt capabile să lupte și că sunt dispuse să lupte, dar în adâncul sufletului ambele părți vor să negocieze”, a spus Kimmitt. „Rămâne de văzut cine clipește primul” în zilele următoare.


Recomandările autorului:

Ucraina a propus redenumirea unei părți din Donbas în onoarea lui Donald Trump

Donald Trump anunță negocieri decisive cu Iranul și exclude prelungirea armistițiului: „Cred că vom ajunge la o înțelegere importantă”

Cerere surpriză venită din partea lui Emmanuel Macron. Președintele francez cere retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Tudor Chirilă învârte milioane de euro prin firma sa, dar declară profit la ANAF de câteva sute de euro pe lună. Numai în ultimii 3 ani a avut venituri...

Principala firmă deținută de Tudor Chirilă, activist și luptător pentru democrație și justiție, pe numele său real Chirilă Teodor-Matei, pare la limita supraviețuirii, dacă...

Valentin Stan: Dacă investești nu înseamnă că treci economia unei țări de la una care se bazează pe consum la cea pe baza investițiilor

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a...

Pe Profit Insider: Signal Iduna câștigă în România

Signal Iduna câștigă în România. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive...

ULTIMA ORĂ