Péter Magyar, după întâlnirea cu Kelemen Hunor: „Drepturile dobândite ale maghiarilor din Transilvania vor fi în continuare respectate”

Cei doi au convenit asupra unui nou cadru de colaborare între TISZA și UDMR, centrat pe viitorul comunității maghiare din Transilvania.

„Am căzut de acord să lăsăm trecutul în urmă”

Péter Magyar a transmis că întâlnirea a marcat un nou început în relația dintre cele două formațiuni.

„Am căzut de acord să lăsăm trecutul în urmă și ca guvernul TISZA și UDMR să lucreze împreună pentru păstrarea și dezvoltarea comunității maghiare din Transilvania”, a scris liderul TISZA.

O condiție clară a fost pusă pe masă: „Din partea domnului președinte am primit garanția că UDMR se va abține în viitor de la orice implicare în luptele politice de partid din Ungaria.”

Fraudă electorală și vot prin corespondență

Un subiect sensibil abordat în cadrul discuțiilor a fost cel al neregulilor electorale.

Magyar a anunțat că cei doi au convenit că „trebuie investigate neregulile legate de votul prin corespondență constatate în cadrul alegerilor parlamentare din 2026″ și că „regulile de vot trebuie revizuite pentru a preveni eventualele fraude electorale.”

Cazul abatelui din Oradea

Magyar a ridicat în cadrul întâlnirii și un caz concret, cu rezonanță în comunitatea catolică din Transilvania.

„M-am opus ferm expulzării abatelui din Oradea, Fejes Rudolf Anzelm, și am solicitat intervenția domnului președinte în această problemă”, a precizat el.

„Așteptările noastre în privința finanțărilor sunt transparența și reponsabilitatea”

Liderul TISZA a transmis un mesaj ferm și în privința sprijinului financiar acordat comunității maghiare din Transilvania, anunțând că acesta va continua, dar în condiții clare.

„Drepturile dobândite ale maghiarilor din Transilvania vor fi în continuare respectate și aceștia se pot baza în orice privință pe sprijinul țării-mamă, însă așteptarea noastră fundamentală în ceea ce privește finanțările este transparența și responsabilizarea, precum și respectarea deplină a prevederilor legale maghiare și române”, a scris Magyar.

Mai mult, liderul TISZA a anunțat că finanțările din ultimii ani vor fi supuse unui audit retroactiv: „Vom analiza modul în care au fost utilizate finanțările acordate în ultimul deceniu.”

Consultări în continuare

Cei doi lideri au convenit că dialogul va continua după formarea guvernului TISZA. „Am stabilit că vom continua consultările atât la nivel politic, cât și la nivel de experți”, a concluzionat Magyar în postarea sa.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Încă un petrolier cu legături cu Teheranul a fost capturat de forțele SUA. Ce se știe despre nava „Tifani”

În cursul nopții trecute, forțele navale americane au capturat un petrolier sancționat anterior pentru legăturile cu Iranul.  Departamentul Apărării a anunțat pe X că armata...

Paramount își reînnoiește aplicația pentru a profita de popularitatea videoclipurilor scurte

O versiune a aplicației Paramount+, disponibilă acum pentru utilizatorii de iPhone de la Apple, pune în evidență videoclipuri scurte pe care utilizatorii le pot...

Doi tineri din Târgu Secuiesc au tăiat într-o noapte anvelopele de la 14 mașini, una după alta. VIDEO

Doi tineri din Târgu Secuiesc, județul Covasna, sunt reținuți după ce au tăiat, acum câteva nopți, anvelopele de la 14 autoturisme. Cei doi au...

ULTIMA ORĂ