Temperaturile scad sub cele normale pentru această dată. În ce regiuni plouă cu găleata și unde va ninge. Prognoza ANM pentru Gândul

Până în data de 23 aprilie, la ora 10:00, este în vigoare o informare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată, astfel în timpul nopților, pe alocuri se va produce brumă, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului și în depresiuni.

Meteorologul de serviciu al ANM a transmis, pentru Gândul, noi informații despre evoluția vremii.

Astăzi vremea se va răci și, mai ales în nordul, centrul, estul și sud-estul țării va deveni rece pentru această dată.

  • Cerul va fi mai mult noros în sudul și centrul țării, unde vor fi perioade în care, local, va ploua și se vor acumula cantități de apă, pe alocuri de 10-15 l/m².
  • În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare.
  • Ploi slabe cantitativ se vor semnala pe arii restrânse, în general.
  • Ploile vor avea și caracter de averse.
  • Pe alocuri, mai ales în centrul țării, ploile vor fi însoțite de descărcări electrice.

La munte și eventual în Subcarpații Moldovei, precum și în sudul și estul Transilvaniei, vor fi precipitații mixte. La atitudini de peste 1.400 m va ninge și se va depune strat de zăpadă local consistent.

Vântul va avea intensificări temporare, local în vestul țării și pe alocuri în rest, cu viteze de 40-50 km/h. La munte, cu precădere în zona înaltă, în vestul Carpaților Medionali, vor fi rafale de peste 70-80 km/h. Temperaturile maxime, astăzi, se vor încadra – la nivel național – între 7° în estul Transilvaniei și până la 19° în Oltenia”, a precizat meteorologulde serviciu al ANM, la solicitarea Gândul.

Sursa – ANM

Harta temperaturilor înregistrate în România la ora 07:00

În această dimineață, la ora 07:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din România – minus 2 grade Celsius – s-a înregistrat la Iezer.

  • Pe de altă parte, la Constanța s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură a dimineții – 10 grade Celsius.

  • La aceeași oră, potrivit meteorologilor ANM, vântul a avut intensificări în cea mai parte a regiunilor.
  • La București, la 0ra 07:00, erau 9 grade, iar vântul amplifica senzația de rece.

În ceea ce privește precipitațiile, au fost averse de ploaie doar la Brașov, potrivit informațiilor publicate pe site-ul ANM.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

ONU: Banii pe care i-a cheltuit Trump, săptămânal, în războiul cu Iranul, ar fi putut salva 87 de milioane de vieți. Avertismentele organizației

Tom Fletcher, șeful agenției umanitare a ONU, a declarat, luni, că cele două miliarde de dolari pe săptămână, pe care Donald Trump le-a cheltuit...

Franţa susţine înfiinţarea unui Tribunal Special care să judece invadarea Ucrainei. „Liderii ruşi trebuie să dea socoteală”

Franţa susţine înfiinţarea unui Tribunal Special care să judece invazia Ucrainei de către Rusia, în completarea Curţii Penale Internaţionale (CPI), a anunţat la Strasbourg...

Primul oraș din România care introduce în trafic trotinete electrice cu „autopilot”. Ce fac în apropierea școlilor

Un mare oraș din România introduce în trafic trotinete electrice cu „autopilot”. Este un sistem inovator testat, prin care trotinetele electrice vor respecta automat...

ULTIMA ORĂ