Miniştrii PSD au participat la negocierile. Apoi au depus mandatele

O nouă întâlnire între reprezentanții PSD și confederațiile sindicale a avut lpc miercuri, la sediul social democraţilor din parlament.

Din partea Blocului Național Sindical (BNS) au participat președintele Dumitru Costin și Cosmin Andreica, secretar general PUBLISIND.

La discuții au fost prezenți toți miniștrii PSD, în contextul în care aceștia urmează să își depună mandatele.

Reprezentanții PSD au subliniat că își doresc continuarea proiectelor începute în cadrul coaliției, însă într-o nouă formulă politică.

BNS a propus ca procesul de negociere pentru formarea unei noi coaliții să conducă și la elaborarea unui nou program de guvernare.

„Totodată, BNS a propus definirea unor priorități clare în noul program de guvernare:
• energia (electricitate, gaze naturale, sector petrolier);
• agricultura și industria alimentară, inclusiv producția de îngrășăminte;
• industria de apărare – transformarea programului SAFE într-un set de programe industriale transparente, care să genereze investiții, locuri de muncă de calitate și venituri bugetare pentru returnarea împrumutului de 16,8 miliarde euro;
• operaționalizarea schemelor de ajutor de stat aprobate anterior, pentru a facilita accesul mediului privat și crearea de noi locuri de muncă, inclusiv pentru persoanele disponibilizate recent”, informează Blocul Naţional Sindical.

BNS a făcut şi o serie de propuneri cu privire la  companiile cu capital de stat.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ce spune presa maghiară despre criza politică generată de ruptura coaliției de guvernare din România. „Țara a ajuns la răscruce”

Anunțul lui Ilie Bolojan în urma consultărilor cu Nicușor Dan: „Îmi asum în continuare mandatul de premier”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Două avioane s-au ciocnit din cauza piloților care făceau fotografii și videoclipuri. Cum s-a produs tragedia

Două avioane de vânătoare sud-coreene F-15K s-au ciocnit în aer în 2021, din cauza piloților care făceau fotografii și videoclipuri, relatează BBC. Deși incidentul...

Ucraina îndeamnă noul lider al Bulgariei să nu submineze sprijinul acordat de UE

Ucraina l-a îndemnat pe noul lider al Bulgariei, Rumen Radev, să nu slăbească sprijinul Uniunii Europene pentru Kiev, în urma victoriei electorale a partidului...

Mesaje de tip Ro-Alert vor fi afișate pe panourile digitale din București și alte 17 orașe

Ministerul Afacerilor Interne și Phoenix Media, companie specializată în digital outdoor și tehnologie, au prezentat public proiectul Phoenix Media Public Safety Awareness, destinat informării...

ULTIMA ORĂ