Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru „Jaful Secolului”

Oligarhul moldovean Valdimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul penal în care a fost inculpat pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Procuratura Republicii Moldova a cerut o pedeapsă de 25 de ani de detenție. Plahotniuc a fost condamnat pentru cumul de infracțiuni, fiind găsit vinovat pe toate capetele de acuzare incriminate. Acțiunea civilă depusă de Ministerul Finanțelor a fost acceptată integral, fiind dispusă încasarea din conturile lui Plahotniuc a peste 40 de milioane de dolari. Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Centru.

Sentința a fost pronunțată miercuri, 16 aprilie 2026, la aproape șapte luni de la extrădarea lui Plahotniuc în Republica Moldova, în lipsa proaspătului condamnat, care a refuzat să fie escortat în instanță.

Procurorul care a gestionat dosarul penal, Alexandru Cernei, a subliniat că pedeapsa este una mare, din motiv că inculpatul este acuzat de cinci capete de acuzare în această anchetă penală, fiind vorba de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. În replică, Vladimir Plahotniuc, prin intermediul avocatului, și-a exprimat indignarea față de aceasta, susținând că a fost impusă „mai mult politic”.

Oligarhul și-a aflat pedeapsa la aproape opt luni de la extrădarea sa din Grecia în Republica Moldova, fiind adus în cătușe cu avionul, la șase ani de la fuga din țară.

În timpul reținerii sale, precum și în cadrul descinderilor de la Atena, unde se ascundea de autoritățile judiciare, au fost depistate 11 pașapoarte emise de diferite state, sub identități false, printre care Antohe Mihai, Al Shaheen Fereyduon sau Kirsanov Stanislav. De asemenea, oligarhul deținea și patru cărți de identitate, dintre care două ar fi fost eliberate de autoritățile române.

De la revenirea sa în țara vecină și până în prezent, Vladimir Plahotniuc se află după gratii, fiind deținut în Penitenciarul nr. 13 din centrul Chișinăului.

Nu este singura sa anchetă penală, printre acestea numărându-se și cea pornită în 2022, potrivit căreia i-ar fi oferit până la un milion de dolari lui Igor Dodon, când acesta se afla la conducerea Republicii Moldova. În schimbul mitei, Igor Dodon, actualul lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), s-ar fi angajat să întreprindă mai multe acțiuni, printre care lipsirea de răspundere penală a lui Vladimir Plahotniuc pe teritoriul Federației Ruse, acuzații pe care socialistul le neagă.

De asemenea, Vladimir Plahotniuc figurează și în cauza penală „Metalferos”, fiind acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor. Oligarhul neagă toate acuzațiile.

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Surse: Conducerea PSD a decis ca miniştrii social-democraţi să demisioneze din Guvern joi dimineaţă

Toţi miniştrii de la PSD îşi vor da demisia joi dimineaţă, înainte de şedinţa de Guvern. Totodată, îşi va prezenta demisia şi secretarul general...

Surse: Conducerea PSD a decis ca miniştrii social-democraţi să demisioneze din Guvern joi dimineaţă

Toţi miniştrii de la PSD îşi vor da demisia joi dimineaţă, înainte de şedinţa de Guvern. Totodată, îşi va prezenta demisia şi secretarul general...

Alerte despre persoane dispărute, urmărite și fenomene meteo extreme, transmise pe panouri digitale din 18 orașe din România

Ministerul Afacerilor Interne și Phoenix Media au încheiat un parteneriat care permite autorităților să transmită alerte pe panourile digitale din București și alte 17...

ULTIMA ORĂ