Donald Trump s-a arătat dispus să prelungească armistițiul stabilit din 8 aprilie. Însă, președintele american a spus că va fi doar pe o perioadă determinată.
Trei oficiali SUA au declarat pentru Axios care sunt intențiile președintelui american:
„Trump este dispus să le mai acorde între 3 și 5 zile pentru ale permite iranienilor să se adune”.
O altă sursă a declarat cu certitudine că armistițiul nu va fi pe o perioadă nedeterminată.
Se poartă negocieri intense între guvernele SUA-Iran, dar nu și cu Gărzile Revoluționare care conduc țara de facto
Negociatorii lui Trump consideră că războiul va înceta numai când Iranul va renunța la programul nuclear. Și mai ales, când va fi redeschisă pe deplin strâmtoarea.
Problema e că Liderul Suprem Mojtaba Khamenei abia comunică și nici nu a fost văzut public de la începerea războiului.
Iranul este controlat mai degrabă de generalii Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene decât de guvern sau decât de președintele ales de poporul iranian.
Trump a amenințat Iranul că-l va băga în „Epoca de PIATRĂ”
La începutul luii aprilie, Trump a pretins că regimul islamist de la Teheran a solicitat încetarea focului. El a spus că SUA vor lua în considerare un armistițiu numai după ce Strâmtoarea Ormuz va fi „deschisă și liberă”.
Președintele a amenințat că „va bombarda Iranul până îl va aduce în neant, înapoi în Epoca de Piatră”. Ministerul de Externe al Iranului a considerat declarațiile lui Trump drept „false”. Gărzile Revoluționare au transmis că Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă „inamicilor națiunii”.
SUA au încercat totuși să discute cu Iranul în negocieri mediate de Pakistan. Propunerea de armistițiu a fost introdusă din 5 aprilie, în contextul amenințărilor președintelui Trump cu distrugerea centralelor electrice și ale podurilor din Iran dacă regimul islamist nu redeschide Strâmtoarea Ormuz.
Trump a amenințat că „o întreagă civilizație va muri la noapte”. A urmat un armistițiu de 2 săptămâni
Pe 7 aprilie, Trump a amenințat că „o întreagă civilizație va muri la noapte, niciodată nu va mai fi readusă la viață”, dacă Iranul nu va ajunge la un acord cu SUA. S-a încheiat un armistițiu de două săptămâni.
Vineri, 17 aprilie, ministerul de Externe al Iranului a declarat că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă complet”. La numai o zi, sâmbătă, 18 aprilie, Gărzile Revoluționare au închis din nou Strâmtoarea. Forțele navale iraniene au tras asupra vaselor comerciale străine. Iranul a acuzat SUA că a încălcat în mod repetat armistițiul după ce forțele navale americane au impus blocadă asupra unor porturi iraniene.
Trump a amenințat Iranul cu anihilarea din nou, ca ulterior să prelungească armistițiul cu încă câteva zile.
Ce presupune Planul de Pace al SUA?
Condițiile impuse de SUA:
- Armistițiu imediat și încetarea focului între SUA (și Israel) și Iran;
- Negocierea pentru un acord permanent;
- Redeschiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran pentru a restabili tranzitul petrolier global;
- Garanții de securitate maritimă și securizarea rutelor de navigație ale vaselor comerciale;
- Suspendarea programului nuclear iranian cu scopul de a fabrica arme atomice;
- Scoaterea Iranului de sub sancțiuni (sau relaxarea lor) – este o propunere condițională;
- Eliberarea activelor înghețate iraniene;
- Negocieri structurate prin mediatori (Pakistan);
- Posibilitatea extinderii armistițiului (faza a doua de discuții pentru 45 de zile);
- Dezescaladarea regional[ – stabilizarea crizei din Orientul Mijlociu
Ce presupune Planul de Pace al Iranului?
- Încetarea ostilităților cu Irak, Liban și Yemen;
- Încetarea imediată a ostilităților cu Iran;
- Încetarea tuturor conflictelor din regiune;
- Redeschiderea Strâmtorii Ormuz;
- Stabilirea unui protocol și a unor condiții pentru asigurarea libertății și securității navigației în Strâmtoarea Ormuz;
- Plata reparațiilor pentru Iran;
- Scoaterea sancțiunilor;
- Eliberarea activelor iraniene înghețate;
- Iranul garantează că nu va căuta să dețină arme nucleare;
- Încetarea focului pe toate fronturile odată cu anunțarea armistițiului.
Sursa Foto: Shutterstock
Autorul recomandă: Negocierile de pace pentru încheierea războiului SUA-Iran, în pericol. Nicio delegație iraniană nu a plecat spre Pakistan
MAI MULT GANDUL.RO





