Victor Ponta: AUR ar putea lua președinția Senatului cu susținerea PSD

Fostul premier Victor Ponta a oferit câteva scenarii ale deznodământului actualei crize politice, declanșată de retragerea miniștrilor PSD din cadrul guvernării. Politicianul anticipează că AUR, principalul partid de opoziție, ar putea intra pe prima scenă cu funcții importante.

O soluție de deblocare a crizei ar fi ca AUR să preia președinția Senatului cu directă susținere a PSD, spune fostul prim-ministru, explicând matematic noul echilibru de putere.

Președintele Camerei Deputaților de la PSD și un eventual președinte AUR la Senat ar avea mai multe voturi ca USR

Ponta apreciază că dacă AUR ar obține șefia Senatului, alături de șefia Camerei Deputaților prin Sorin Grindeanu ar întruni o legitimitate mai mare față de voturile românilor decât USR.

PSD are președintele Camerei Deputaților (n.r. – Grindeanu). Am văzut azi niște declarații de la pesediști că să plece și Grindeanu, adică să se sinucidă toți, nu mai rămâne unul viu. De ce să plece Grindeanu de la Camera Deputaților, dacă n-a plecat Bolojan de la Guvern? Nu înțeleg. Ar trebui ca AUR, care e al doilea partid, să preia președinția Senatului cu sprijinul PSD. Să ai cele două camere, președinte de la PSD la Cameră, președinte de la AUR la Senat. Și să spui, dom’le, noi am obținut mai multe voturi decât USR cu siguranță. Că a obținut și Ponta pe persoană fizică mai multe voturi decât USR. Dar am obținut mai multe voturi decât Bolojan, decât PNL.

Ce va face Parlamentul cu voturile românilor

Fostul lider social-democrat avertizează că și el personal a obținut mai multe voturi decât USR. Pe de altă parte, în formula PSD-AUR, voința poporului ar fi reprezentată mai temeinic ținând cont că e vorba de primele două partide conform voturilor exprimate la alegerile parlamentare din 2024.

Și noi, aceste două partide cele mai votate de către români în Parlament, am obținut chiar voturi mai multe decât Nicușor Dan în turul întâi. Că ăla e turul adevărat. Motiv pentru care suntem la fel de legitimi, cel puțin, să reprezentăm poporul român. Și să spunem politicile… Am înțeles, nu pleacă Bolojan, rămâi la guvernare. (…)

Deci dacă ai un asemenea plan și spui, PSD cerem susținerea AUR să păstrăm Camera Deputaților. Vă susținem la Senat să vă puneți președinte. Iar Parlamentul României, reprezentând poporul român, îl va cenzura fie prin moțiune de cenzură, fie dacă nu se strâng voturi de moțiune de cenzură prin activitatea parlamentară, guvernul ăsta care nu este al partidului de pe locul 3 și 4 (n.r. – PNL și USR), poate funcționa.

Deși PSD nu și-a dorit acest lucru, ar putea ajunge în opoziție, completează Ponta.

Vizionați emisiunea integral:

AUTORUL RECOMANDĂ

Adrian Severin: „E o încălcare gravă a Constituției ca președintele să refuze un premier provenit de la un partid cu majoritate”

Ce spune presa maghiară despre criza politică generată de ruptura coaliției de guvernare din România. „Țara a ajuns la răscruce”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Biblioteca din mormânt. O copie a Iliadei lui Homer a fost descoperită în burta unei mumii

O copie pe papirus a Iliadei lui Homer a fost descoperită în burta unei mumii egiptene antice. Este prima dată când un text literar...

BNS, după întâlnirea confederaţiilor sindicale cu liderii PSD: Actualul program de guvernare nu a adus niciun beneficiu economiei, cu excepţia reducerii deficitului bugetar cu 0,8%/ Ce propun sindicaliştii

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS), afirmă, după întâlnirea de miercuri a confederaţiilor sindicale cu liderii PSD, că actualul program de guvernare „nu a adus...

Metrorex: O bucată de tavan a căzut în tunelul de metrou, între stațiile 1 Mai și Jiului. Circulația e întreruptă

Metrorex informează că miercuri, începând cu ora 15:30, circulația trenurilor de metrou a fost întreruptă temporar pe Magistrala 4 între stațiile 1 Mai –...

ULTIMA ORĂ