Accident feroviar grav în Danemarca. Două trenuri s-au ciocnit frontal: „Există răniți printre pasageri”

Un accident feroviar a avut loc în Danemarca, unde două trenuri locale s-au ciocnit frontal în apropiere de Hillerod. Mai multe persoane au fost rănite, iar echipele de intervenție au mobilizat resurse importante.

Un grav accident feroviar s-a produs joi dimineață în Danemarca, după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit frontal în apropiere de Hillerod, la nord de Copenhaga, scrie Reuters.com.

Foto: Freepik.com – Imagine cu rol ilustrativ

Potrivit serviciilor locale de urgență, impactul a provocat rănirea mai multor persoane aflate la bordul trenurilor.

„Este vorba de două trenuri locale care s-au ciocnit frontal”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor din zona metropolitană a Copenhagăi.

Autoritățile au intervenit rapid, mobilizând echipe numeroase la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor și a gestiona situația.

„Există răniți printre pasageri. Toată lumea a ieșit din trenuri, așa că nimeni nu este blocat… Au fost trimise resurse importante la fața locului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Autoritățile daneze, nu au oferit detalii oficiale privind numărul exact al victimelor sau gravitatea rănilor. În paralel, polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor accidentului.


Recomandarea autorului

Criză la Pentagon în plin conflict cu Iranul. Șeful Marinei SUA a demisionat brusc, fără explicații. Cine îi va lua locul

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ministerul Educației anunță că 32 de licee vor pilota planuri-cadru alternative din anul școlar 2026-2027

Ministerul Educației din România a anunțat joi, pe Facebook, că ministrul Mihai Dimian a aprobat un ordin prin care 32 de licee din România...

Fluxul de petrol rusesc către Slovacia a fost reluat prin conducta Drujba

Fluxul de petrol rusesc către Slovacia, prin conducta Drujba, a fost reluat, a anunțat joi dimineață ministrul slovac al Economiei, notează presa internațională. „Ministerul Economiei...

VIDEO IMM-urile au intrat într-o deteriorare vizibilă. Gabriela Folcuț, director executiv ARB:. Sunt domenii care au acum risc mare – Conferința Profit.ro IMM

Apetitul de finanțare din partea companiilor dă semne de slăbire la începutul lui 2026, semnalează Gabriela Folcuț, director executiv al Asociației Române a Băncilor,...

ULTIMA ORĂ