Bărbat de 45 de ani, lovit mortal de tren în Chitila. Poliția a deschis o anchetă

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Ilfov, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au fost sesizați în jurul orei 10:18 cu privire la producerea accidentului. Din primele verificări, reiese că bărbatul a fost surprins și accidentat mortal de un tren care circula pe ruta București Nord – Ploiești Sud. Impactul s-a produs la ieșirea din stația CFR Chitila, iar echipajele ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Conform procedurilor, mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ, au precizat polițiștii. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. „Cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea tuturor cauzelor și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Ilfov. Nu este clar, deocamdată, dacă este vorba despre un accident sau alte împrejurări care au dus la producerea incidentului.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Amenzi de 120.000 de lei, date după un control al mai multor instituţii la un cămin de bătrâni din Sectorul 2/ Firma nu are licenţă de funcţionare, autorizaţie sanitară...

Poliţişti, reprezentanţi ai ANPC, DSP, DSVSA şi ISU au făcut, joi, un control la un cămin de bătrâni din Sectorul 2 al Capitalei, administrat...

Amenzi de 120.000 de lei, date după un control al mai multor instituţii la un cămin de bătrâni din Sectorul 2/ Firma nu are licenţă de funcţionare, autorizaţie sanitară...

Poliţişti, reprezentanţi ai ANPC, DSP, DSVSA şi ISU au făcut, joi, un control la un cămin de bătrâni din Sectorul 2 al Capitalei, administrat...

Lia Olguţa Vasilescu: „Toată propaganda #rezist rostogolește în buclă știrea că am cerut demisia lui Sorin Grindeanu de la șefia Camerei Deputaților”/”Eu zic să începem cu Ilie Bolojan mai...

Lia Olguța Vasilescu, primar al Craiovei și una dintre vocile importante din PSD, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, prin care...

ULTIMA ORĂ