CFR Călători a anunțat joi măsuri speciale pentru minivacanța de 1 Mai, când litoralul românesc devine una dintre cele mai căutate destinații de vacanță. Compania va suplimenta capacitatea de transport și va introduce trenuri directe în plus către mare.
Potrivit anunțului, în perioada 30 aprilie/1 mai – 3/4 mai 2026, pe lângă trenurile deja existente, vor circula curse suplimentare spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu plecări din București Nord și Suceava.
„Cu ocazia minivacanței de 1 Mai, când litoralul românesc devine una dintre principalele destinații tradiționale de vacanță, CFR Călători suplimentează capacitatea de transport către mare”, a transmis compania.
Pentru cei care pleacă din alte regiuni ale țării, accesul către litoral va fi asigurat prin legături din București, unde trenurile vor circula frecvent.
„Călătorii din alte regiuni ale țării pot ajunge rapid la Marea Neagră prin conexiuni din București, beneficiind de trenuri care circulă frecvent, la un interval de 1-2 ore, pe ruta București Nord – Constanța și retur”, se arată în comunicat.
O altă schimbare importantă vizează reluarea temporară a circulației trenurilor pe ruta Constanța – Mangalia, în perioada 30 aprilie – 4 mai 2026, în contextul lucrărilor de infrastructură realizate de CFR SA.
„Serviciul de transport Regio va fi operat temporar cu trenuri (vagoane și locomotive), în locul serviciilor auto utilizate în prezent”, a precizat CFR Călători.
Există și o restricție importantă de care turiștii trebuie să țină cont, mai exact faptul că trenurile nu vor opri în stația Costinești Tabără.
„Trenurile vor circula fără oprire în stația Costinești Tabără, deoarece peroanele nu sunt finalizate și nu sunt apte pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor”, a transmis compania, recomandând călătorilor să folosească stația Costinești.
CFR Călători le mai recomandă pasagerilor să își cumpere biletele din timp, pentru a evita aglomerația și pentru a permite adaptarea capacității de transport la cerere.
„Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea, recomandăm cumpărarea cât mai din timp a legitimațiilor de călătorie”, mai arată anunțul.
Biletele pot fi achiziționate online, prin aplicația mobilă, de la automatele din stații sau de la casele de bilete din gări.
MAI MULT MEDIAFAX





