Controale la centrele de fier vechi din cinci județe: zeci de sancțiuni și deșeuri confiscate

Controalele s-au desfășurat în județele Galați, Brăila, Tulcea, Vrancea și Buzău, unde au fost verificate 25 de centre de colectare a deșeurilor metalice reciclabile. Verificările au urmărit respectarea regulilor privind colectarea, depozitarea și valorificarea deșeurilor, dar și modul în care operatorii economici își declară veniturile și își fiscalizează activitatea.

Verificări pentru furturi din infrastructura feroviară

De asemenea, polițiștii au urmărit dacă în centre ajung materiale furate, mai ales din infrastructura feroviară, dar și dacă angajații au contracte de muncă.

În urma controalelor, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 245.000 de lei. Totodată, au fost confiscate peste 7 tone de deșeuri nepericuloase, au transmis reprezentanții Poliției Transporturi Galați.

Barjă dezmembrată ilegal în port

În zona Portului Mineralier din județul Brăila, polițiștii au găsit o firmă din Liești care desfășura activități de dezmembrare a unei barje fără autorizație. Polițiștii au aplicat o amendă de 50.000 de lei și au confiscat aproximativ 7.000 de kilograme de deșeuri feroase rezultate.

Cupru din cabluri arse, fără documente

În municipiul Adjud, județul Vrancea, la un alt centru de colectare, au fost descoperite 190 de kilograme de cupru provenit din cabluri arse, fără documente de proveniență. Tot aici, operatorul colecta autovehicule scoase din uz fără autorizație de mediu.

Și în acest caz, societatea a fost sancționată cu 50.000 de lei, iar cantitatea de cupru a fost confiscată.

Probleme și pe zona de mediu

Pe lângă aspectele fiscale, polițiștii au verificat și dacă există autorizații de mediu și dacă sunt respectate regulile pentru prevenirea poluării.

La controale au fost prezenți și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, cu sprijinul polițiștilor de frontieră și al jandarmilor.

Controalele continuă

Neregulile din domeniul colectării deșeurilor rămân o problemă constantă, iar autoritățile anunță că astfel de controale vor continua.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, și-a semnat demisia odată cu miniștrii PSD

Secretarul general al Guvernului, Ştefan Radu Oprea (PSD), anunţă, joi, că şi-a scris demisia, odată cu miniştrii formaţiunii, dar aceasta va deveni efectivă în...

Imaginile zilei: Prințul moștenitor al Iranului, Reza Pahlavi, a fost atacat cu un lichid roşu, după o conferință la Berlin

Reza Pahlavi, prințul moștenitor al Iranului, aflat în exil în SUA de la Revoluția Islamică din 1979, a fost stropit cu un lichid roșu,...

„Marina SUA va trage fără ezitare”. Trump lansează noi amenințări la adresa Iranului și descrie situația de la vârful statului

„Iranului îi este foarte greu să-și dea seama cine este liderul! Pur și simplu nu știu! Luptele interne dintre „intransigenți”, care au pierdut FOARTE...

ULTIMA ORĂ