Compania japoneză Sony a dezvoltat un robot care îi provoacă la un meci pe jucătorii profesioniști de tenis de masă. A reușit chiar să câștige câteva partide, scrie Mediafax.
Totul face parte dintr-un experiment considerat un pas major pentru inteligența artificială aplicată în lumea reală.
Robotul Ace, testat cu succes de Sony
Revista Nature a prezentat povestea robotului capabil să joace tenis de masă la nivel de elită. Chiar a învins adversari renumiți, jucători profesioniști cu sute de meciuri la activ. Denumit „Ace”, robotul a fost testat împotriva unor sportivi profesioniști pe un teren de dimensiuni olimpice construit special la sediul Sony din Tokyo.
Până și adversarii au spus că a fost dificil de jucat împotriva lui „Ace”.
Robotul este dotat cu opt articulații care îi permit mișcări rapide și precise, dar și cu nouă camere video amplasate în jurul mesei. Poate urmări în detaliu mingea, inclusiv rotația acesteia, analizând inclusiv sigla imprimată pe ea pentru a anticipa traiectoria. Spre deosebire de roboții industriali clasici, programați să repete aceleași mișcări, „Ace” a fost antrenat folosind învățarea prin consolidare. Această metodă de inteligență artificială presupune că robotul învață din experiență, nu din instrucțiuni predefinite.
„Nu există nicio modalitate de a programa un robot manual pentru a juca tenis de masă. Trebuie să învețe din experiență”, a explicat cercetătorul Peter Dürr, coautor al studiului.
Ce spune Sony despre robotul „suprauman”
Sony susține că este pentru prima dată când un robot atinge nivelul unui jucător expert într-un sport competitiv practicat în lumea reală. Totuși, potrivit cercetătorilor, obiectivul lor nu a fost crearea unui robot „suprauman”, ci unul comparabil cu un sportiv bine antrenat, capabil să câștige prin decizii și tactică, nu prin avantaje mecanice.
Kinjiro Nakamura, participant la Jocurile Olimpice din 1992, a declarat că unele lovituri realizate de „Ace” păreau imposibile pentru un om.
Dezvoltatorii insistă că tehnologia dezvoltată ar putea avea aplicații dincolo de sport. De exemplu, în industrie, unde roboții ar putea deveni mai flexibili și mai adaptați la medii imprevizibile.
Există, însă, și posibilitatea ca astfel de sisteme robotizate să fie utilizate inclusiv în domeniul militar.
Până atunci, observăm că inteligența artificială face pași tot mai rapizi în tranziția din mediile virtuale în lumea fizică. Acesta este un salt considerat esențial pentru viitorul roboticii.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Ce obiectiv au Bernadette Szocs și Edi Ionescu, vedetele României la tenis de masă
MAI MULT GANDUL.RO





