Nicușor Dan, din Cipru: „Avem nevoie de un buget al Uniunii pe măsura ambițiilor noastre politice care trebuie să fie mari”

Preşedintele României, Nicuşor Dan, participă, în Cipru, la reuniunea informală a Consiliului European, el afirmând că România se poate bucura de prosperitate şi securitate doar într-o Uniune prosperă şi puternică iar acest lucru presupune să găsim resurse noi pentru a alimenta viitorul buget al Uniunii Europene.

„Particip în aceste zile, în Cipru, la reuniunea informală a Consiliului European. Vom aborda o serie de subiecte cu impact major asupra cetățenilor noștri și necesitatea unui răspuns european coordonat pentru a reduce șocul generat de evoluțiile din Orientul Mijlociu și asigurarea stocurilor necesare de combustibil”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

El arată că, pentru România, o temă foarte importantă aflată pe agenda Consiliului European informal din Cipru este cea privind viitorul buget al UE. Discuţiile sunt în curs de desfăşurare şi vor necesita alegeri dificile.

„Coeziunea a fost şi trebuie să rămână un pilon important al Uniunii. Este un ingredient indispensabil al solidarităţii noastre comune. În acelaşi timp, Uniunea trebuie să investească resurse în competitivitate şi securitate, în asigurarea unei Politici Agricole Comune puternice, precum şi în conectivitate şi inovare cu un accent deosebit pe vecinătatea noastră imediată. Asta înseamnă că avem nevoie de un buget al Uniunii pe măsura ambiţiilor noastre politice care trebuie să fie mari”, a menționat preşedintele.

Nicuşor Dan mai apreciază că „România se poate bucura de prosperitate şi securitate doar într-o Uniune prosperă şi puternică, iar în practică, acest lucru presupune să găsim resurse noi pentru a alimenta viitorul buget al UE, ştiind că în final aceste resurse noi se întorc de fapt în investiţii efective în statele membre”.

„E important să înţelegem că Uniunea Europeană, păstrând un pilon central de coeziune, trebuie să aibă suficiente resurse proprii pentru a duce la îndeplinirile obiectivele pe care i le trasăm. Mă bucur să constat că avansăm într-un ritm rapid către obiectivele noastre de competitivitate, deoarece Foaia de parcurs „One Europe, one market” va fi prezentată şi semnată în cadrul acestei reuniuni informale a Consiliului European”, mai spune preşedintele României.

Presedintele României, Nicusor Dan (FOTO – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO)

Galerie foto: Mediafax

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sibiu: Băiat de 12 ani care a căzut dintr-o căruţă aflată în mers, lovit de un autoturism/ Copilul, transportat la spital

Un băiat de 12 ani care a căzut dintr-o căruţă aflată în mers, joi seară, pe un drum judeţean din Daia, judeţul Sibiu, a...

Rusia amenință țările europene să nu găzduiască bombardiere franceze dotate cu arme nucleare

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat în martie planuri de extindere a arsenalului nuclear al Franței și a declarat că Parisul ar putea permite...

Horoscop 24 aprilie: Influența lui Mercur pune la grea încercare comunicarea și deciziile. Zodiile afectate 

Berbec Pentru Berbec, ziua are un ritm accelerat, cu tendința de a reacționa imediat la orice provocare. În mod tipic pentru influențe tensionate de tip...

ULTIMA ORĂ