Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj joi, cu ocazia Zilei Forțelor Terestre. Mesajul a fost prezentat de consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius-Gabriel Lazurca, în cadrul festivităților care au avut loc la Monumentul „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol I din Capitală.
„Sărbătorim astăzi una dintre cele mai relevante componente ale Sistemului Național de Apărare, categoria de forțe cu cea mai mare pondere în Armata României. Forțele Terestre au un rol major în punerea în practică a strategiilor militare și înseamnă profesioniști, militari și civili, care aduc o valoroasă contribuție la succesul misiunilor din teatrele de operații. În această zi solemnă, onorăm memoria eroilor care au făcut sacrificiul suprem pe câmpul de luptă și transmitem respectul nostru profund veteranilor care au apărat valorile naționale, atât pe teritoriul României, cât și dincolo de granițele sale”, se arată în mesajul transmis de șeful statului.
Nicușor Dan: Alături de aliați și parteneri, Forțele Terestre sunt implicate în asigurarea securității naționale
Nicușor Dan a mai transmis că România își păstrează relevanța în domeniul securității și apărării pe Flancul Estic, într-un context geopolitic din ce în ce mai complicat, marcat de perpetuarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, precum și de crize din alte zone ale lumii care afectează stabilitatea globală.
„Această postură de reper strategic regional se datorează și capacității Forțelor Terestre de a se adapta rapid la noile provocări de securitate și la particularitățile misiunilor derivate din acestea. Alături de aliați și parteneri, Forțele Terestre sunt implicate în asigurarea securității naționale, regionale și euro-atlantice. Astăzi, Forțele Terestre sunt o componentă omogenă și dinamică a Armatei României, cu rezultate importante în îndeplinirea misiunilor desfășurate”, a punctat președintele.
Nicușor Dan a subliniat și progresele recente, „de la accelerarea dotării cu tehnică de luptă performantă, prin derularea programelor majore de înzestrare, până la perfecționarea instruirii prin exerciții complexe în format multinațional”.
În finalul mesajului său, șeful statului a mai precizat că a fost demarat procesul privind „majorarea etapizată a bugetului pentru apărare în conformitate cu angajamentele asumate la nivelul NATO”, pentru consolidarea capacității defensive a țării.
„Vom continua să modernizăm Armata României și să încurajăm cariera militară. Am demarat deja majorarea etapizată a bugetului pentru apărare în conformitate cu angajamentele asumate la nivelul NATO și vom achiziționa tehnică și echipamente de ultimă generație, utilizând inclusiv instrumentele financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană, pentru a ne consolida capacitatea defensivă. Tuturor celor care fac parte din Forțele Terestre, le transmit felicitări și îndemnul de a acționa și în viitor cu onoare și curaj, știind că sunt parte a marii familii a Armatei României”, a conchis președintele.
MAI MULT MEDIAFAX





