Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat în care precizează că România și Statele Unite își consolidează cooperarea în domeniul educației și cercetării, prin dezvoltarea programelor de schimb și orientarea acestora către sectoare strategice.
Reuniune la nivel înalt pentru programul Fulbright
Potrivit MAE, ministrul de Externe, Oana Țoiu, și ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, au co-prezidat reuniunea extraordinară a Comisiei Fulbright Româno-Americane. Evenimentul marchează „un nou capitol în relația bilaterală care pune preț pe investiția în studenți, cercetători și profesioniști”.
Programul, cu „o istorie de peste 60 de ani în România și peste 3800 de alumni”, rămâne un pilon al Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.
MAE evidențiază și impactul asupra beneficiarilor, arătând că aceștia „nu aduc doar cunoștințe, ci o nouă mentalitate care transformă comunități întregi”.
Potivit comunicatului, programul Fulbright va pune accent pe „securitatea cibernetică, politicile publice bazate pe date și inovația tehnologică”. În același timp, autoritățile urmăresc crearea „unui parcurs de învățare continuu”, care să conecteze diferitele programe de schimb.
Programe relansate și noi inițiative bilaterale
MAE mai anunță aprobarea Programului de schimburi România–SUA în baza Mutual Educational and Cultural Exchange Act, care va permite „chiar din această toamnă vizite ale oficialilor din Congresul SUA”.
Totodată, a fost relansat programul Future Leaders Exchange Program, destinat elevilor de liceu, ca parte a eforturilor de extindere a cooperării către generațiile tinere.
În același comunicat se menționează că partea americană a evidențiat importanța programului Fulbright pentru cooperarea bilaterală, prin „investiția constantă în oameni și educație” și prin consolidarea legăturilor dintre studenți, cercetători și profesori din cele două țări.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- PSD anunță că miniștrii săi au demisionat oficial din Guvern: PSD este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat
- Ziua în care miniștrii PSD își depun demisiile. Următorul pas al premierului Bolojan, după mesajul de adio adresat social-democraților



