Radu Marinescu, reacție după depunerea demisiei: „Am preluat și îndeplinit acest mandat într-o perioadă de mari provocări pentru justiție și statul de drept”

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat joi că și-a depus oficial demisia din funcție, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Decizia vine în contextul hotărârii luate la nivelul conducerii PSD.

PSD a transmis un comunicat de presă prin care anunță că „demisiile miniștrilor social-democrați reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan”.

Marinescu a anunțat că demisia este una care respectă decizia politică adoptată în interiorul PSD.

„Astăzi, respectând decizia unanimă a conducerii PSD, bazată pe rezultatul consultării democratice intra-partinice anterioare, am depus la guvern, alături de colegii mei din partid, demisia din demnitatea publică de ministru al Justiției”, a transmis Marinescu.

Fostul ministru a anunțat că plecarea din funcție vine și cu obligația unui bilanț public al activității sale. El a scris că va prezenta rezultatele mandatului într-o conferință de presă programată pentru săptămâna viitoare.

„Acest gest obligă la un bilanț public, ceea ce voi face într-o conferință de presă săptămâna viitoare.”

Radu Marinescu a făcut și o trecere în revistă a principalelor direcții urmărite în timpul mandatului său.

El a punctat o serie de proiecte și reforme la care a contribuit, de la digitalizarea sistemului de justiție până la implicarea în eforturile de aderare la OCDE și implementarea proiectelor din PNRR.

„Independența, modernizarea, eficiența și credibilitatea justiției, protejarea drepturilor și libertăților cetățenești s-au numărat între preocupările mele majore, alături de infrastructura, digitalizare, contribuția esențială la efortul de aderare la OCDE, reforma ANP și ANC, elaborarea și avizarea unei legislații de calitate, a unor strategii multianuale , implementarea normelor europene, succesul cooperării judiciare internaționale și al proiectelor PNRR si multe altele. Am îndeplinit astfel obiective importante ale guvernării , am creat premisele realizării conform programului pentru altele și am livrat societății reforme și rezultate pozitive măsurabile.”, a mai spus fostul ministru.

Totodată, el a mulțumit echipei din minister pentru colaborare și rezultate.

„Nu am făcut aceste lucruri singur. Am găsit în Ministerul Justiției o echipă de profesioniști adevărați, alături de care eu și echipa cu care am venit am lucrat cu entuziasm și dedicare profesională”, a precizat acesta.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sibiu: Băiat de 12 ani care a căzut dintr-o căruţă aflată în mers, lovit de un autoturism/ Copilul, transportat la spital

Un băiat de 12 ani care a căzut dintr-o căruţă aflată în mers, joi seară, pe un drum judeţean din Daia, judeţul Sibiu, a...

Rusia amenință țările europene să nu găzduiască bombardiere franceze dotate cu arme nucleare

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat în martie planuri de extindere a arsenalului nuclear al Franței și a declarat că Parisul ar putea permite...

Horoscop 24 aprilie: Influența lui Mercur pune la grea încercare comunicarea și deciziile. Zodiile afectate 

Berbec Pentru Berbec, ziua are un ritm accelerat, cu tendința de a reacționa imediat la orice provocare. În mod tipic pentru influențe tensionate de tip...

ULTIMA ORĂ