Antrenorul echipei Liverpool confirmă că operația lui Ekitike a decurs bine: Recuperarea va fi lungă

„Operația a decurs bine. Este primul pas important. Dar, cred că într-un asemenea proces îndelungat de recuperare sunt multe etape de trecut înainte să știm exact cât va dura recuperarea. Va fi o perioadă lungă”, a declarat Slot, cu privire la situația tânărului atacant Hugo Ekitike.

Accidentarea îl scoate pe Ekitike din circuit pentru restul sezonului și îl va priva și de participarea la Cupa Mondială din această vară alături de naționala Franței.

Tehnicianul a subliniat că profilul jucătorului poate complica revenirea.

„Este un jucător foarte exploziv, iar acest tip de accidentare nu ajută. Dar, sperăm să fie o excepție”, a mai spus Slot.

Atacantul și-a rupt tendonul lui Ahile în timpul manșei secunde din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, cu Paris Saint-Germain, pe Anfield, la începutul acestei luni.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Una dintre cauzele scumpirii alimentelor din lume se află în Ucraina. Anunțul unui oficial ONU

Terenurile agricole minate din Ucraina sunt unul dintre factorii care au contribuit la scumpirea alimentelor, dar și a energiei la nivel global, potrivit unui...

Una dintre cauzele scumpirii alimentelor din lume se află în Ucraina. Anunțul unui oficial ONU

Terenurile agricole minate din Ucraina sunt unul dintre factorii care au contribuit la scumpirea alimentelor, dar și a energiei la nivel global, potrivit unui...

Compania Naţională de Investiţii Rutiere anunţă că a fost desemnat constructorul pentru ultimul lot al tronsonului Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni din Autostrada Unirii/ Valoarea contractului, 4,87 miliarde lei fără TVA

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a anunţat că a desemnat, vineri, constructorul pentru ultimul lot al tronsonului Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni din Autostrada Unirii A8,...

ULTIMA ORĂ