Autoritățile ucrainene au anunțat că cel puțin două persoane au murit, iar alte peste zece au fost rănite în urma atacului desfășurat în noaptea de 23 spre 24 aprilie îm Odesa. Printre clădirile afectate se numără o maternitate și mai multe școli din centrul istoric al orașului. De asemenea, locuințe au fost distruse, iar întreruperile de curent au afectat mii de persoane, scrie Euronews.
Peste 140 de salvatori au fost mobilizați pentru stingerea incendiilor și evacuarea locuitorilor. Serviciile de urgență au raportat focare în mai multe cartiere, inclusiv în zona portuară. Potrivit autorităților, apărarea antiaeriană din Odesa a reușit să intercepteze majoritatea celor peste 40 de rachete și drone lansate în atac.
Un alt incident a avut loc în apropierea intrării în port, unde o dronă a lovit o navă comercială sub pavilion Saint Kitts și Nevis. Impactul a provocat un incendiu la bord, însă cei 22 de membri ai echipajului nu au fost răniți. Atacul evidențiază vulnerabilitatea continuă a rutelor comerciale din Marea Neagră, esențiale pentru exporturile de cereale ale Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski a condamnat loviturile, calificându-le drept atacuri deliberate asupra civililor și a cerut sprijin suplimentar pentru apărarea antiaeriană.
MAI MULT MEDIAFAX





