Întrebat, în cadrul unei emisiuni la Europa FM, de ce Executivul ar fi „tăiat” ajutoarele pentru persoanele cu dizabilități, premierul a susținut că percepția publică este una eronată și că beneficiarii acestor forme de sprijin au rămas exceptați de la plata contribuției la sănătate.
„Ajutoarele pentru persoanele cu dizabilități nu au fost tăiate”, a declarat Ilie Bolojan, explicând că, în contextul extinderii bazei de contribuabili la sistemul de sănătate, persoanele cu dizabilități au continuat să beneficieze de exceptări.
Premierul a argumentat că modificările fiscale au fost generate de presiunea asupra sistemului public, în condițiile în care numărul beneficiarilor îl depășește semnificativ pe cel al contribuabililor.
Potrivit acestuia, schimbările care au afectat persoanele cu dizabilități țin de regimul impozitului pe proprietate, unde au fost introduse contribuții reduse, gestionate la nivel local.
Bolojan a explicat că persoanele cu handicap grav beneficiază în continuare de o reducere de 50% a impozitului pe proprietate, iar cele cu handicap accentuat de o reducere de 25%.
Șeful Guvernului a susținut că aceste taxe reprezintă o contribuție la bugetele locale, necesară pentru finanțarea infrastructurii și a serviciilor publice.
„Fiecare casă din România, indiferent cine locuiește în ea, are nevoie de apă, canalizare sau asfalt”, a spus premierul, argumentând că administrațiile locale au nevoie de venituri pentru a susține astfel de investiții.
În timpul discuției, un ascultător a reclamat faptul că persoanele cu dizabilități sunt obligate să contribuie financiar într-un context în care multe orașe nu oferă infrastructură adaptată nevoilor lor.
Premierul a recunoscut dificultățile cu care se confruntă această categorie socială, dar a insistat că statul trebuie să mențină un echilibru între cheltuieli și resurse.
„Știința de a guverna este să livrezi maximum posibil cu resursele pe care le ai”, a afirmat Bolojan, susținând că România nu mai putea continua cu sistemul extins de excepții fiscale.
În același context, premierul a invocat existența unor nereguli în sistemul de acordare a certificatelor de handicap. El a afirmat că, în urma unor verificări efectuate în anumite județe, au fost identificate cazuri în care persoane declarate cu dizabilități figurau doar „în acte” ca beneficiari ai facilităților.
Potrivit premierului, o eventuală reformă ar trebui să permită redirecționarea resurselor către persoanele care au nevoie reală de sprijin.
MAI MULT MEDIAFAX





