Fostul adjunct SIS din Republica Moldova, Alexandru Bălan, va fi predat astăzi autorităților de la Chișinău pentru executarea pedepsei de trădare

Poliția Română a anunțat oficial că Alexandru Bălan, fost adjunct al SIS din Republica Moldova, va fi predat autorităților moldovene. Acesta este acuzat de tentativă de trădare, după ce ar fi transmis informații secrete unor agenți străini, într-o anchetă coordonată internațional.

Alexandru Bălan va fi predat vineri, 24 aprilie, autorităților de la Chișinău

Poliția Română a confirmat că Alexandru Bălan, în vârstă de 47 de ani, va fi escortat și predat autorităților din Republica Moldova. Transferul se va face la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în baza unei hotărâri emise de Curtea de Apel București.

Bărbatul urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate, după finalizarea procedurilor legale.

Fostul oficial al SIS este cercetat pentru tentativă la trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuată.

Anchetatorii susțin că acesta ar fi divulgat în mod repetat informații clasificate și ar fi acționat în favoarea unei puteri străine.

Datele din dosar indică existența unor legături directe cu ofițeri ai serviciilor secrete din Belarus, ceea ce a ridicat suspiciuni serioase privind afectarea securității naționale.

Reținere și anchetă coordonată la nivel european

La data de 9 septembrie 2025, Alexandru Bălan a fost reținut de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală. Ulterior, pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă.

„Ancheta, desfășurată sub egida EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informații din România, Ungaria și Cehia, precum și de sprijinul procurorilor din Ungaria, Cehia și Republica Moldova”, se arată în comunicatul transmis de autorități.

Potrivit informațiilor din anchetă, în perioada 2024-2025, suspectul s-ar fi întâlnit de două ori la Budapesta cu agenți ai serviciilor secrete din Belarus.

În cadrul acestor întâlniri, ar fi transmis informații clasificate și ar fi primit instrucțiuni operative, existând indicii că ar fi fost și remunerat pentru datele furnizate. Procurorii susțin că aceste acțiuni au pus în pericol securitatea națională a României.


Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Tudor Gheorghe, internat în stare gravă în spital. Artistului i s-ar fi făcut rău în hotelul în care era cazat

Celebrul artist și compozitor Tudor Gheorghe, în vârstă de 80 de ani, a fost transportat la spital după un incident petrecut joi, 23 aprilie,...

DeepSeek lansează noul model V4, mizând pe eficiență în competiția globală din domeniul inteligenței artificiale

Compania susține că noul model este competitiv cu soluțiile dezvoltate de lideri occidentali, precum OpenAI și Google DeepMind, mizând în același timp pe un...

Caloria.ro – Cum să scapi de grăsimea abdominală

Oamenii de știință studiază de zeci de ani grăsimea de pe burtă, considerată cea mai riscantă pentru sănătate.

ULTIMA ORĂ