Google intenționează să investească până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic

Anthropic a anunțat că Google se angajează să investească acum 10 miliarde de dolari, la o evaluare de 350 de miliarde de dolari, aceeași la care compania a fost evaluată într-o rundă de finanțare din februarie, fără a include fondurile atrase recent, potrivit Bloomberg.

Compania deținută de Alphabet va investi încă 30 de miliarde de dolari dacă Anthropic atinge anumite obiective de performanță, a transmis startup-ul vineri.

În paralel, compania a atras recent încă 5 miliarde de dolari de la Amazon și ar putea primi alte 20 de miliarde în viitor.

Compania a crescut rapid în special datorită produsului Claude Code, un instrument de inteligență artificială care îi ajută pe programatori să lucreze mai eficient.

Anthropic a fost fondată în 2021 de Dario Amodei, fost cercetător la Google, și ia în calcul o posibilă listare la bursă.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Noul clasament mondial: Franța și Germania nu se mai numără printre cele mai bogate țări. Cine e pe primul loc

Clasamentul mondial al celor mai bogate țări a confirmat că, deși Europa rămâne cel mai bogat continent, țări precum Germania și Franța au fost...

Dermatologii dezvăluie de ce spălatul feței cu apă foarte rece este o greșeală enromă 

În timp, tot mai mulți oameni au devenit conștienți de importanța unei rutine corecte de îngrijire a tenului și de efectele pe care aceasta...

USR a sesizat CNCD în urma ”derapajului verbal grav” al lui George Simion la adresa preşedintelui Nicuşor Dan: Cuvinte precum «autist», «paraplegic» sau «handicapat» nu sunt arme retorice şi...

USR anunţă că a depus o sesizare oficială la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce liderul AUR, George Simion, s-a referit la...

ULTIMA ORĂ