Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: Ne dorim un buget ambițios al Uniunii

„Mesajele noastre au fost ne dorim un buget ambițios, mare, astfel încât toate chestiile care preocupă Europa să se întâmple, securitate, competitivitate, să nu uităm de agricultura și de coeziune și să nu uităm de flancul estic”, a spus Nicușor Dan, după participarea la reuniunea informală a Consiliului European din Cipru. 

Nicușor Dan a vorbit și despre distribuția echitabilă a fondurilor europene. „Ne interesează foarte tare segmentul de competitivitate. Și mesajul României, alături de mesajul multora dintre țările, să le spunem, mai puțin dezvoltate, a fost că ne dorim o împărțire echitabilă a acestor bani, astfel încât să crească economiile din toate statele membre și să nu creștem decalajul care, evident, există în momentul acesta”, spune șeful de stat. 

Președintele a prezentat și poziția României privind sursele de finanțare ale bugetului european. „o atitudine nuanțată față de noile surse de finanțare pe care Uniunea le dorește. Pe de o parte, anumite taxe, pe de altă parte, alte tipuri de taxe cum ar fi pe jocurile de noroc, dar aici este o discuție mai degrabă tehnică”, spune Dan. 

Nicușor Dan a făcut declarații și despre utilizarea fondurilor europene de către statul român. „în paralel, trebuie să facem discuția la noi acasă ca să vedem cum putem să-i fructificăm mai bine, să nu fim în situația în care am fost de fiecare dată, că începem să-i cheltuim abia la jumătatea intervalului de șapte ani, în loc să-i cheltuim din primul an”, spune Dan. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sindicatele din Educație amenință cu proteste, noua lege a salarizării stârnește revoltă: ”Președintele Nicușor Dan alege tăcerea complice”

Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar reacționează dur la proiectul noii legi a salarizării, acuzând Guvernul că ignoră angajamentele asumate și afectează grav sistemul educațional....

Volodimir Zelenski, în Arabia Saudită pentru consolidarea cooperării în domeniul securității

În cadrul vizitei, liderul ucrainean a avut o întâlnire cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, pe care a descris-o drept „foarte productivă”. Discuțiile au...

Sri Lanka investighează un furt de 2,5 milioane de dolari din conturile Ministerului de Finanţe, bani datorați Australiei

Guvernul din Sri Lanka a lansat o anchetă după ce un grup de presupuşi hackeri a furat cel puţin 2,5 milioane de dolari din...

ULTIMA ORĂ