Oana Gheorghiu demontează acuzațiile PSD. Vicepremierul clarifică ”neadevărurile propagate în spațiul public”

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Oana Gheorghiu a clarificat ”neadevărurile pe care unii încearcă să le propage în spațiul public sub forma unor «mari dezvăluiri» despre un Guvern care «ne vinde țara»”. Vicepremierul menționează că este vorba despre listarea unor pachete minoritare în anumite companii de stat.

Oana Gheorghiu menționează că a aboradat acest subiect într-o discușie informală, pe care a purtat-o cu viceprim-ministrul PSD, Marian Neacșu. Potrivit mesajului său, toți viceprim-miniștrii au primit documentul respectiv, pentru a se stabili dacă sunt sau nu companii care ar trebui să fie scoase de pe lista respectivă.

”Ca să clarificăm neadevărurile pe care unii încearcă să le propage în spațiul public sub forma unor «mari dezvăluiri» despre un Guvern care «ne vinde țara», câteva precizări:
Despre posibilitatea listării unor pachete minoritare în anumite companii de stat am discutat eu însămi, informal, cu viceprim-ministrul PSD, Marian Neacșu.
Ulterior, toți viceprim-miniștrii (fiecare reprezentând câte un partid) au primit documentul respectiv, cu rugămintea de a ne comunica feedback-ul lor pe acest subiect, dacă sunt companii care ar trebui adăugate sau scoase de pe listă. Spre deosebire de PNL și USR, PSD a ales să nu ne transmită nicio reacție”, a scris Gheorghiu.

Oana Gheorghiu: ”Nu e vorba de nicio decizie finală și definitivă pe acest subiect”

În continuare, Oana Gheorghiu susține că lista a fost prezentată într-o ședință de guvern, după care materialele au fost publicate pe site-ul Guvernului
Ca pas firesc următor, am prezentat lista spre informare și în ședința de guvern. Discutăm de un document exploratoriu, fără implicații juridice.
Mai apoi, am publicat aceste materiale pe site-ul oficial al Guvernului, în spiritul transparenței și al bunei guvernări.
Nu e vorba de nicio decizie finală și definitivă pe acest subiect. Nu e nimic mai mult decât un început de conversație.

”Da, sunt perfect conștientă că activitatea mea din guvern a deranjat multe interese și mulți băieți deștepți”

Vicepremierul a menționat că a dorit să implice toți actorii politici în procesul de consultare în ceea ce privește listărea unor pachete minoritare în anumite companii de stat, ”spre deosebire de modul în care ne-au obișnuit alți politicieni sau miniștri”. Aceasta a punctat că este conștientă de faptul că axctivitatea ei politică ”a deranjat multe interese și mulți băieți deștepți”.
”Spre deosebire de modul în care ne-au obișnuit alți politicieni sau miniștri, eu am ales să implic în acest proces de consultare toți actorii publici și chiar și unii privați tocmai pentru a identifica cea mai bună și sănătoasă soluție pentru România și în beneficiul românilor.
Orice elemente contrare datelor factuale pe care le-am expus mai sus, pe care unii politicieni aleg să le vânture în spațiul public în aceste zile, sunt pur și simplu manipulări și dezinformări.
Da, sunt perfect conștientă că activitatea mea din guvern a deranjat multe interese și mulți băieți deștepți. Membri în consilii de administrație numiți politic, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau și singurul care pierdea era doar statul, adică noi tpți.
Obișnuiți fiind să ia decizii în spatele ușilor închise, sunt convinsă că abordarea mea de transparență nu e în acord cu interesele lor de combinații.
Dar eu nu renunț și știu că nici România nu renunță. Românii merită mai mult și cred cu tărie că atunci când muncești corect, respectând legea, cu consecvență și perseverență, lucrurile merg înainte”, a încheiat ea.
MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Liderii UE resping propunerea Germaniei de a relaxa sancţiunile împotriva Iranului

Liderii Uniunii Europene şi-au exprimat, vineri, scepticismul faţă de propunerea Germaniei de a relaxa treptat sancţiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii Strâmtorii Ormuz, relatează...

Fritz: Singurul fel cum putem să schimbăm matematica în Parlament este prin alegeri anticipate. Şi eu nu mă tem de alegeri anticipate

Dominic Fritz, preşedintele USR, susţine că, având în vedere realitatea privind distribuţia mandatelor parlamentare între partide, este greu de constituit un guvern fără PSD...

Înot: David Popovici, aur şi record naţional la ştafetă 4×100 m liber, cu colegii de la CS Dinamo

David Popovici a câştigat şi vineri o medalie de aur la Campionatul Naţional pentru seniori, tineret şi juniori (bazin de 50 de metri).

ULTIMA ORĂ