Prințul Harry a mers într-o zonă minată din Ucraina, exact cum a făcut mama sa, prințesa Diana, acum 30 de ani în Angola

Prințul Harry a efectuat o vizită neanunțată de două zile în Ucraina, unde s-a întâlnit cu oamenii afectați de război și a vorbit cu politicieni la o conferință organizată la Kiev. Momentul central al vizitei sale a avut loc vineri, când Ducele de Sussex a mers pe un câmp minat de lângă orașul Bucea pentru a atrage atenția asupra pericolelor minelor terestre, scrie The Mirror. Prin această acțiune, prințul Harry a continuat misiunea umanitară începută de mama sa, Prințesa Diana, care a făcut o campanie similară în Angola.

În cea de-a doua zi a călătoriei sale în Ucraina, prințul Harry al Marii Britanii s-a deplasat în orașul Bucea, aflat la nord de Kiev, unde sute de civili și prizonieri de război au fost uciși într-un masacru în luna aprilie 2022, atunci când forțele ruse s-au retras din oraș.

După ce rușii s-au retras, au lăsat în spate sute de mine terestre neexplodate, orașul fiind considerat nesigur pentru civili. O amplă operațiune de curățare a fost demarată în aceste zone și, așa cum a spus prințul Harry, „curățarea care va fi necesară aici va continua în următoarele două, trei, chiar patru decenii”.

Vizita a fost realizată alături de The HALO Trust, organizația care se ocupă de deminarea zonelor de conflict și care a însoțit-o și pe prințesa Diana în 1997 în Angola. Spre deosebire de epoca mamei sale, Harry a testat tehnologii avansate: a testat o dronă folosită pentru cartografierea explozibililor și a operat un câine-robot utilizat pentru deminare.

„Ceea ce face Halo Trust este o muncă absolut incredibilă. Este trist, este foarte, foarte trist pentru că acum aproape 30 de ani mama mea era în Angola, iată-ne din nou într-un nou conflict”.


Recomandările autorului:

SUA și Iran revin la masa negocierilor. Donald Trump a trimis eșalonul doi la discuții cu iranienii la Islamabad

Șeful Pentagonului declară că Statele Unite „nu se bazează pe Europa” în războiul din Iran. „America și lumea liberă merită aliați capabili“

Avertismentul sumbru al lui Tusk care a șocat întreaga Europă. Rusia ar putea ataca un stat NATO „în câteva luni”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

La Liga: Egal obţinut in extremis de Betis Sevilla, 1-1 cu Real Madrid

Echipa spaniolă Betis Sevilla a terminat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Real Madrid, în etapa a 32-a din...

Premier League: Nottingham Forest nu a avut milă de Sunderland, pe care a întrecut-o cu 5-0

Echipa engleză Nottingham Forest a învins vineri seara, în deplasare, scor 5-0, gruparea Sunderland, în etapa a 34-a din Premier League.

Dominic Fritz: Nu mă tem de alegeri anticipate. E singurul mod în care putem schimba matematica în Parlament

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, la Antena 3 CNN, că este greu de constituit un guvern fără PSD şi fără AUR, având...

ULTIMA ORĂ