Start în play-off-ul campionatului masculin de baschet. U-BT Cluj vizează al 6-lea titlu consecutiv

U-BT Cluj-Napoca debutează direct în play-off, după cepropunerea clubului a fost aprobată de Federația Română de Baschet, cu acordul majoritar al echipelor participante. Clujenii intră direct de pe poziția 1, însă nu beneficiază de avantajul terenului propriu.

Decizia a venit ca urmare a faptului că U-BT Cluj-Napoca a fost angrenată în două competiții europene: EuroCup și Liga Adriatică, în ambele ajungând în play-off.

Campioana en-titre are cinci titluri consecutive și 17 în total. În sezonul trecut a câștigat titlul după un meci decisiv contra CSM Oradea.

În primul tur din play-off, clujenii dau peste CSU Sibiu, ocupanta locului 7 la finalul sezonului regulat, într-un nou episod al „Derby-ului Transilvaniei”. Primele două meciuri au loc la Sibiu, partida 1 fiind programată vineri, de la ora 19:30.

„Evident, nu cunoaștem foarte bine echipa din Sibiu, pentru că nu am jucat cu ei niciodată în acest sezon, însă am urmărit multe meciuri și cred eu că suntem pregătiți. Ne-am asumat acest aspect, faptul că nu vom juca cu avantajul terenului propriu. Momentan ne concentrăm numai și numai pe această fază, pe aceste două meciuri de la Sibiu și ne dorim foarte mult să venim de acolo cu două victorii”, a declarat antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan, înainte de startul în play-off.

De partea cealaltă, Sibiu traversează o formă bună, calificându-se în play-off în ultima etapă. A încheiat faza întâi cu 16 victorii și 12 înfrângeri.

Vicecampioana CSM Oradea întâlnește FC Argeș, din postura de câștigătoare a sezonului regulat

CSM Oradea debutează în această ediție de play-off împotriva formației FC Argeș Pitești. Primul meci este programat vineri, de la ora 19:00.

Echipa din Bihor a câștigat sezonul regulat, cu 23 de victorii și 5 înfrângeri, și va beneficia de avantajul terenului propriu. Echipa argeșeană a încheiat pe locul 6 (16-12).

Orădenii pornesc favoriți, inclusiv datorită bilanțului direct (42 de victorii din 49 de confruntări, în ultimii 15 ani). Însă se confruntă cu absența lui Jaizec Lottie, accidentat.

Piteștiul se bazează pe o defensivă solidă, fiind cea mai bună la recuperări defensive, capace și intercepții în sezonul regulat.

Sezonul 2025/26 marchează un moment simbolic pentru echipa orădeană. Se împlinesc 20 de ani de la prima participare în play-off și 10 ani de la primul titlu național din palmares. În același timp, clubul are nouă clasări consecutive pe podium.

Programul sferturilor de finală de vineri începe cu duelul dintre Dinamo București (locul 2, bilanț 20-8) și Rapid București (locul 5, 17-11), de la ora 17:00.

Confruntarea dintre CSO Voluntari (locul 3, 20-8) și SCMU Craiova (locul 4, 17-11) programează primul meci duminică, de la ora 19:00.

Echipa din Voluntari a participat în această săptămână în Final Four-ul ENBL, liga de baschet nord-europeană, ocupând locul 4.

Duelurile din sferturi se joacă după sistemul „cel mai bun din 5 partide”.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Premierul Poloniei pune la îndoială „loialitatea” SUA față de NATO: „Nu vreau să fiu atât de pesimist, dar am unele rezerve”

Prim-ministrul Poloniei și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că SUA ar fi „loiale” angajamentului asumat în cadrul NATO de a apăra Europa în...

”Europa face o mare greşeală strategică” refuzând să dialogheze cu Rusia, denunţă premierul albanez Edi Rama într-un interviu acordat site-ului Politico

Premierul albanez Edi Rama condamnă aprig refuzul Europei de a dialoga cu Rusia, într-un interviu acordat site-ului Politico, în timp ce Războiul din Ucraina...

Premierul Ilie Bolojan nu regretă că a folosit termenul de ”şobolani”: În condiţiile în care ai nişte bunuri perisabile într-o cămară, pe care le-ai muncit din greu şi...

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că nu regretă că a folosit termenul de ”şobolani”, el precizând că, în condiţiile în care ai nişte...

ULTIMA ORĂ