Statele Unite și UE fac front comun în cursa pentru mineralele rare. Occidentul vrea să reducă dependența de China

Statele Unite și Uniunea Europeană au oficializat vineri un parteneriat strategic și un plan de acțiune pentru securizarea lanțurilor de aprovizionare cu minerale critice. Acest pas marchează o colaborare într-un sector care este vital pentru tehnologiile verzi, auto și apărare, în contextul în care China deține un monopol asupra mineralelor rare la nivel mondial.

Documentul oficial a fost semnat la Washington de către Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, și Comisarul European pentru Comerț și Securitate Economică, Maroš Šefčovič.

„Acest lucru demonstrează o conștientizare și un angajament tot mai mare în întreaga lume, în special în rândul aliaților noștri din Occident și din Europa, cu privire la importanța lanțurilor de aprovizionare și a mineralelor critice pentru succesul economiilor noastre și, de altfel, pentru securitatea noastră națională. Supraconcentrarea acestor resurse, faptul că sunt dominate de unul sau două locuri, reprezintă un risc inacceptabil”, a spus Marco Rubio.

Deși China nu este numită explicit în documente, inițiativa vizează direct diminuarea controlului Beijingului asupra procesării mineralelor esențiale. Acest acord face parte dintr-o strategie mai largă a administrației Trump de a construi un bloc comercial preferențial cu aliații occidentali și, în acest sens, au fost semnate planuri similare cu Japonia și Mexic.

Occidentul se coalizează împotriva monopolului Chinei asupra mineralelor rare

China deține în prezent un control cvasi-total asupra lanțului de aprovizionare pentru mineralele critice, esențiale pentru tehnologiile moderne. Chiar dacă unele minerale rare se găsesc în diferite părți ale lumii, China controlează etapa de rafinare. Chinezii procesează aproximativ 85-90% din totalul global de minerale rare.

Spre deosebire de Occident, care s-a concentrat pe profituri imediate și a externalizat industriile poluante, Beijingul a investit masiv în acest sector încă din anii 1990.Au subvenționat companiile de stat pentru a menține prețurile scăzute, scoțând astfel concurența de pe piață.

Companiile chineze dețin cote majoritare în minele de cobalt din Republica Democrată Congo, care furnizează 70% din cobaltul mondial, și în „triunghiul litiului” din America de Sud. Acest monopol îi oferă Beijingului, pe lângă un avans în dezvoltarea tehnologiei, și o pârghie în negocierile diplomatice. Spre exemplu, recent, chinezii au introdus licențe de export pentru galiu, germaniu și grafit, necesare pentru producția de cipuri, ca răspuns la restricțiile comerciale introduse de Donald Trump.


Recomandările autorului:

SUA și Iran revin la masa negocierilor. Donald Trump a trimis eșalonul doi la discuții cu iranienii la Islamabad

Șeful Pentagonului declară că Statele Unite „nu se bazează pe Europa” în războiul din Iran. „America și lumea liberă merită aliați capabili“

După ce SUA nu s-au mai implicat în războiul din Ucraina, Zelenski a anunțat că își va dezvolta propria industrie de apărare

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

George Simion: La mine la ţară i se zice damblagiu. Nu ştiu dacă poate nega oricine, s-au mai făcut afirmaţii şi este evident că Nicuşor Dan are diferite probleme...

Liderul AUR, George Simion, îl atacă din nou pe preşedintele Nicuşor Dan, după ce şeful statului a anunţat că nu va nominaliza un premier...

Psihologii dezvăluie gestul care te dă de gol când minți

Unul dintre elementele care caracterizează cel mai mult ființele umane este minciuna. Atât de mult încât un studiu realizat de psihologul american Robert S....

ULTIMA ORĂ Bolojan ia din nou aproape tot profitul companiilor de stat. Au venit cererile la bursă CONFIRMARE

Oil Terminal a primit de la Ministerul Energiei, în calitate de acționar al societății cu o cotă de participare de 87,7579% din capitalul social,...

ULTIMA ORĂ