Surprize în play-off-ul din NBA. Raptors, primul succes după 4 ani. Jokić, double-double, dar Denver pierde cu Minnesota

Toronto Raptors, campioană în 2019, a obținut primul succes în play-off după patru ani. Singura echipă canadiană din ligă a evitat un deficit periculos în serie după ce pierduse primele două partide, disputate pe terenul lui Cleveland Cavaliers.

Raptors s-a impus cu un categoric 126-104. Liderul echipei, Scottie Barnes, a fost omul meciului, cu 33 de puncte și 11 pase decisive. El a fost secondat de RJ Barrett, care a egalat cea mai bună performanță a sa în playoff (33 de puncte).

De asemenea, Murray-Boyles a devenit primul debutant din istoria echipei care marchează peste 20 de puncte în play-off. A încheiat cu 22 de puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive.

Canadienii au impresionat și de la distanță, cu 61% procentaj la aruncările de trei puncte.

Meci decis în ultimele secunde, în Atlanta

Într-un alt meci, Atlanta Hawks a trecut la limită, pe teren propriu, scor 109-108, de New York Knicks, preluând conducerea cu 2-1 la general.

CJ McCollum a fost decisiv în finalul partidei, marcând coșul victoriei cu 12.5 secunde înainte de sfârșitul timpului regulamentar. Fundașul Atlantei a încheiat partida cu 23 de puncte, 5 recuperări, 2 intercepții și 2 capace.

Jalen Johnson (24 de puncte, 10 recuperări, 8 pase decisive) și Jonathan Kuminga (21 de puncte) au contribuit la succesul gazdelor.

În Minneapolis, Minnesota Timberwolves s-a impus clar, 113-96, în fața campioanei din 2023, Denver Nuggets, și conduce seria cu 2-1.

Ayo Dosunmu (25 de puncte, 9 assisturi) și Jaden McDaniels (20 de puncte, 10 recuperări) au fost principalii artizani ai victoriei, într-un meci controlat de la un capăt la altul.

Deși multiplul MVP Nikola Jokić a înregistrat 27 de puncte și 15 recuperări, iar Jamal Murray a adăugat 16 puncte, prestația ofensivă a lui Denver a fost sub așteptări. Echipa a avut un procentaj de doar 34% la aruncările din acțiune – cel mai slab din întreg sezonul 2025-2026.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Se pregătește revenirea lui Putin în „lumea mare” a politicii internaționale. Rusia ar urma să fie invitată oficial la summitul G20 din SUA

Reuniunea G20 ar putea fi marcată de o revenire surpriză pe scena politicii internaționale. Rusia ar putea participa la summitul G20 din decembrie, organizat...

Tudor Gheorghe dus de urgență la spital după ce a căzut în baia unui hotel

Tudor Gheorghe a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. N. Oblu” din Iași, specializat în Neuroghirurgie. Artistul...

Organizaţiile pentru drepturile omului emit un avertisment privind călătoriile în SUA înaintea Cupei Mondiale

Organizaţiile de apărare a drepturilor omului au emis joi un avertisment că vizitatorii care se deplasează în SUA pentru Cupa Mondială din 2026 se...

ULTIMA ORĂ