Trump spune că o eventuală participare a lui Putin la G20 ar fi „probabil foarte utilă”

Washington Post a relatat joi că Rusia ar urma să fie invitată să participe la reuniunile ministeriale și la summitul liderilor.

Trump a spus că nu avea cunoștință despre aceste planuri, dar și-a exprimat scepticismul că Putin ar veni, scrie Bloomberg.

„Nu știu nimic despre invitație, dar dacă ar fi invitat, sunt de părere că trebuie să vorbești cu toată lumea”, a declarat Trump, adăugând că „dacă ar veni, ar fi probabil foarte util”.

Trump încearcă să intermedieze un acord de pace între Moscova și Kiev de la revenirea sa în funcție, însă a admis că ajungerea la o înțelegere s-a dovedit mult mai dificilă decât anticipa.

Putin ar putea sau nu să participe la summitul G20, însă Rusia va fi bine reprezentată acolo, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției Interfax.

Președintele american a mai spus că intenționează să invite Kazahstanul și Uzbekistanul la summit, în încercarea de a consolida relațiile SUA cu statele din Asia Centrală.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cum răspunde NATO la scenariul Pentagonului privind suspendarea sau excluderea Spaniei din Alianță

Un presupus document intern al Pentagonului a readus în discuție scenariul suspendării sau excluderii Spaniei din NATO, pe fondul tensiunilor dintre Madrid și Washington...

Ursula von der Leyen, despre criza energetică: „Sprijinul trebuie să fie direcționat doar către cei care au cea mai mare nevoie de el“

Comisa Europeană a anunțat că va adopta o abordare coordonată cu privire al situația crizei carburanților, în special a combustibilului pentru aviație. Turismul european...

Implant dentar ghidat de AI: precizie și confort pentru pacient (P)

Implantul dentar ghidat de AI este o procedură avansată tehnologic, dar și o experiență mult mai sigură, mai rapidă și mai confortabilă pentru pacient....

ULTIMA ORĂ